joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareGeorge Negrea a făcut senzație la un festival de folk în județul...

George Negrea a făcut senzație la un festival de folk în județul Neamț

„Noi plecăm din ţara noastră, ţara nu pleacă din noi!”, celebrul cântec interpretat de tânărul folkist George Negrea a răsunat în aceste zile la Tabăra şi Festivalul DĂM FOLK, manifestare complexă care are loc la Taşca şi Bicazu Ardelean. Versurile aparţin poetului Felician Pop, iar muzica e semnată de folkist sărmărean George Negrea care şi interpretează melodia pe care o dedică tuturor românilor care, indiferent pe unde soarta le plimbă paşii, nu uită de uliţa copilăriei.
”E un cântec pentru toți românii care sunt plecați departe de țara lor, dar țara a rămas vie în ei. Inima României bate puternic în lume acolo unde orice român se gândește la țara lui!”, a declarat fokistul care, cu acest cântec, a câştigat mai multe premii la festivaluri de folk.
Ca şi alţi artişti adevăraţi, George Negrea este prezent la adiţia a 3-a a Festivalului Dăm Folk în mod „pro bono” (fără onorariu). În fiecare seară a manifestării a susţinut recitaluri iar ziua, ca un adevărat artist generos, a oferit lecţii participanţilor, de la voce şi chitară până la atitudine scenică şi, la fel ca alţi artişti sau instructori prezenţi, a fost şi voluntar în diverse activităţi administrative.
Prezent pe scena de la Taşca, George Negrea spunea: „O să plec şi în acest an, de aici, cu lacrimi în ochi. Vă iubesc pe toţi, copii participanţi la Tabără si Festival, pe voi organizatori… O să ud preşul în maşină când plec dar sunteţi oameni deosebiţi…”.

sursă: vestea.net

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente