Echipa feminină de gimnastică a României – formată din Alexia Blănaru, Iris Iordache, Ariana Cotu și Daria Tanasă – participă, între 28 și 31 mai, la Cupa Mondială de la Koper (Slovenia), ajunsă la ediția a 20‑a. Competiția are loc în Bonifika Arena, iar sportivele își propun evoluții solide în cadrul unui concurs puternic.
Delegația este condusă de antrenorul constănțean Nicolae Forminte, alături de arbitra Adela Popa.
Federația Română de Gimnastică le-a transmis sportivelor un mesaj de încurajare, exprimându‑și speranța că acestea vor accede în finalele pe aparate.
Doliu în gimnastica românească
Dr. Cristian Stoiciu, unul dintre cei mai respectați specialiști ai gimnasticii masculine, a încetat din viață la 75 de ani. Timp de trei decenii, între 1985 și 2015, a fost medicul lotului olimpic masculin, însoțind sportivii la numeroase competiții majore, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Atena, Beijing și Londra.
FRG a subliniat rolul său esențial în performanțele generațiilor de gimnaști, descriindu‑l drept „o piesă vitală în angrenajul marii performanțe”. Pentru contribuția sa, dr. Stoiciu a fost decorat cu Medalia „Meritul Sportiv” Clasa I.


