marți, februarie 7, 2023
AcasăEducatie&CulturaGrupul folk „Chills Band” din Chișinău a cucerit Marele Premiu la Festivalul...

Grupul folk „Chills Band” din Chișinău a cucerit Marele Premiu la Festivalul de folk ”Octavian Bud”

După trei ani de absență, cauzată de rigorile pandemice, Festivalul Concurs de Muzică Folk „Octavian Bud” a ajuns la cea de a IV- a ediție.

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea culturii Tradiționale, sub egida Consiliului Județean Satu Mare, concursul i-a reunit pe cei 10 finaliști selectați de juriu, din întreaga țară și Republica Moldova.

În fața unui public extrem de numeros, Sala Mare Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, s-a dovedit a fi neîncăpătoare, iar juriul, condus de celebrul cantautor, Mircea Rusu, a avut o misiune extrem de dificilă în stabilirea premiilor.

În semn de omagiu pentru cel care a fost marele folkist Octavian Bud, în deschiderea evenimentului, un trio alcătuit din Alexandra Sorian, Denis Sarca și Adrian Lupescu, a interpretat splendida melodie a marelui dispărut, ”Remember”.

Concurenții au avut o evoluție foarte bună, iar juriul a stabilit acordarea următoarelor premii:

Marele Premiu: Grupul ”Chills Band” din Chișinău (Republica Moldova) Premiul I: Daria – Andreea Boghean – Târgu Neamț, județul Neamț

Premiul II: Jacqueline Alessia Crăciun – Craiova, județul Dolj

Premiul III: Grupul „Trill” – Negrești Oaș, județul Satu Mare

Mențiune I: Maria Matean – Bistrița, județul Bistrița Năsăud

Mențiune II: Ionuț Mihai Lumei – Sighetu Marmației, județul Maramureș

Mențiune III: Duet – Alexandra Torok și Aiben Arnold – Tășnad, județul Satu Mare

Premiul special pt originalitate: Andrei Tudor Fabian – Craiova, județul Dolj

Premiul special din partea familiei Octavian Bud: Grup folk „Gala” – Satu Mare

Premiul Special al tinereții: Cristian Lup – Satu Mare

Au urcat apoi pe scenă, cantautorii sătmăreni Carmen Bratosin și Adrian Lupescu, iar finalul spectacolului a aparținut monștrilor sacri ai genului, care au încântat publicul cu refrenele nemuritoare ale folkului românesc: Mircea Rusu, Grupul ”Ecoul” (Magda Pușkaș și Sorina Bloj), Vali Moldovan și Ducu Bertzi.

Sala a cântat împreună cu artiștii, marile melodii ale folkului autohton, toate constituindu-se într-un emoționant omagiu adus lui Octavian Bud.

„Folkul românesc s-a născut la Satu Mare, iar evenimentul de astăzi ne întărește convingerea că acest gen are încă o foarte mare priză la public. Cred că este cea mai reușită ediție a Festivalului, concurenții au avut un înalt nivel calitativ, iar sala arhiplină i-a răsplătit cu aplauze furtunoase. Concertul final al marilor vedete a încununat un eveniment cultural care definește exact spiritul acestor locuri” a declarat Robert Laszlo, managerul CJCPCT Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente