Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 18 decembrie 2025, acordarea unor sprijinuri financiare pentru elevii care au obținut rezultate excepționale la examenele naționale. Astfel, absolvenții clasei a VIII‑a care au încheiat Evaluarea Națională cu media 10 vor primi câte 2.000 de lei, iar elevii care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat vor fi recompensați cu 5.000 de lei.
Decizia a fost anunțată de Ministerul Educației, care a transmis că măsura vizează recunoașterea performanței și încurajarea excelenței în rândul tinerilor.
Potrivit datelor oficiale, în sesiunile din vara acestui an, 42 de absolvenți de liceu au obținut media maximă la Bacalaureat (32 în sesiunea iunie 2025, unul în sesiunea specială și 9 în cadrul examenului de bacalaureat german). De asemenea, 85 de elevi de clasa a VIII‑a au încheiat Evaluarea Națională cu media 10.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a subliniat că măsura vine într-un context economic dificil, dar reprezintă un semnal clar al prioritizării educației:
„Mă bucur că, deși țara este încă sub efectul măsurilor fiscal‑bugetare, am găsit deschidere din partea Guvernului pentru această susținere a tinerilor de excepție”, a declarat acesta.
Ministrul a adăugat că, după implementarea reformelor din sistem și după inițiative precum Gala Olimpicilor Internaționali sau suplimentarea fondului de burse pentru studenți prin fonduri europene, educația din România intră „treptat într-o fază de stabilizare și creștere”.


