joi, martie 28, 2024
AcasăEditorialHai să dăm mână cu...

Hai să dăm mână cu…

Se împlinesc, iată, 155 de ani de la Unirea Principatelor, cunoscută și sub numele de ”Unirea mică”. A fost întâiul pas al desăvârșirii unității noastre naționale.

Două principate amărâte și anonime, porneau atunci un grandios proiect de construcție a unui stat modern, european.

Românii au avut șansa ca în fruntea acestui luminos demers să se afle un mare domnitor, Alexandru Ioan Cuza, un om care a avut forța și determinarea să instaureze, pentru totdeuana, instituții moderne, cele care au configurat apoi, profilul unei societăți progresiste.

Până la 1938, societatea românescă a cunoscut un curs ascendent, evenimentele istorice transformându-se în tot atâtea izbânzi ale emancipării noastre naționale.

În vremea regimului comunist, reperul economic comparativ era anul 1938, considerat a fi cel mai prosper din întreaga perioadă interbelică.

Numai că tot în acel an, a fost instaurată dictatura regală a regelui Carol al II lea, continuată în mod nefericit de cea a mareșalului Ion

Antonescu și dusă apoi la paroxism, de cea comunistă.

De aproape un sfert de veac avem o ciudată formă de democrație, mai exact o ”democratură„ , un amestec toxic de democrație și dictatură.

Acest sfert de veac este cunoscut sub penibilul pseudonim de ”tranziție”

În istoria contemporană, un sfert de veac este o perioaadă destul de îndelungată, în care pot avea loc foarte multe evenimente esențiale.

La noi însă, anii aceștia ai cenușii, nu au lăsat în urma lor nimic notabil, și tot ceea ce s-a întâmplat a fost mai mult o rezultantă a haosului circumstanțial, decât un rod al unui proiect articulat.

Dacă în urmă cu 155 de ani, cuvântul de ordine al societății românești era unirea tuturor, în jurul unui măreț ideal, astăzi, nu cred că există vreun mobil care să ne mai poată anima.

Solidaritatea românilor s-a transformat în lehamite, iar jertfa personalităților, într-o funciară incapacitate de a a moderniza țara aceasta.

Dacă am putea să ne alegem astăzi un conducător din istorie, acela ar trebui să fie, indiscutabil, Alexandru Ioan Cuza, cel care a jucat totul pe o carte, cea a reformelor structurale.

Desigur, un astfel de om, într-o societate anchilozată ca a noastră, nu ar avea parte – nici astăzi – de o viață ușoară. Este binecunoscut conservatorsimul feroce al românilor, încăpățânarea acestora de a refuza sistematic orice schimbare, chiar dacă aceasta este una a progresului și a bunăstării.

Lipsa unei minime solidarități naționale a dus practic, la disoluția autorității statale. Oricine va încerca să facă o minimă schimbare se va lovi de un impenetrabil zid, al opacității și suficienței.

Ne întrebăm: oare nu există voință sau putere politică de a face schimbările necesare?

Sistemul de învățământ de pildă, cel de la care pornește construcția umană, se află într-o cumplită criză a ineficienței și inadaptării la provocoările lumii contemporane.

Școla noastră este greoaie, cvasi-inutilă și extrem de costisitoare. Mașina de mers în gol a Învățământului este alimentată de indigestul combustibil al hârțogăriilor idioate.

Nimeni nu are curajul să spună că acest sistem este putred până în rărunchi.

Vorbim apoi despre instituțiile represive care sunt tributare încă unor mentalități de tip totalitar.

Ni se cere să ocrotim Justiția, când mai nimerit ar fi să ne spună cum să ne ocrotim noi de abuzurile infame ale acesteia.

Îmbolnăvirea în România este defapt, numele de alint al anticamerei morții, materializată de spitalele insalubre și personalul medical, inuman și hulpav.

Nimic nu funcționează în țara aceasta și toți ne prefacem că lucruriel merg cum nu se poate mai bine.

Am ajuns să nu ne mai cunoaștem nici măcar vecinii, să ne urâm unii pe alții, să-i dinamităm frenetic pe cei care încearcă să facă totuși, câte ceva la modul real, în țara aceasta.

”Hai să dăm mână cu mână” sună astăzi straniu și nimeni nu ia în serios acest mirobolant îndemn.

Adevărul este că până ce nu ne vom schimba noi înșine, nu avem ce să sperăm. Marea schimbare tebuie să se producă în fiecare din noi, în esența noastră. Cosmetizările făcute pe un palier epidermic, nu pot avea niciun efect, decât eventual, de urâțire a unui chip și așa, ofilit…

Felician POP

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente