Acasă Locale Internationale Iațeniuk: Ucraina se va inspira după modelul polonez în descentralizare

Iațeniuk: Ucraina se va inspira după modelul polonez în descentralizare

Iațeniuk

Ucraina se va inspira din experiența Poloniei în privința descentralizării, ceea ce va permite Kievului să devină unul dintre liderii Uniunii Europene (UE), a apreciat premierul Arseni Iațeniuk în cadrul primei reuniuni a Comisiei Constituționale, relatează Ukrinform în pagina electronică.

„Polonia a devenit una dintre țările-cheie ale UE, nu doar datorită reformelor economice, ca cele care au loc în Ucraina astăzi, ci și din cauza amplelor reforme politice, prin modificarea Constituției, sistemului puterii în stat și controlului”, a subliniat luni premierul ucrainean.

Potrivit lui Iațeniuk, modelul polonez de descentralizare va reprezenta baza modificărilor constituționale din Ucraina în acest domeniu.

Pe de altă parte, inamicul folosește ideea federalizării ca pe o „armă biologică”, în încercarea de a distruge unitatea Ucrainei, a denunțat președintele ucrainean Petro Poroșenko în cadrul reuniunii Comisiei, referindu-se la Rusia.

„De ce stărui asupra ideii federalizării? Pentru că este ca o infecție, ca o armă biologică, impusă Ucrainei din afară. Bacilii ei încearcă să lovească Ucraina și să ne distrugă unitatea. Sunt sigur că nu vom permite acest lucru”, a subliniat șeful statului.

Poroșenko a mai subliniat că agresorul a încercat să impună federalizarea Ucrainei, dar văzând că acest lucru nu este posibil pe cale pașnică, a decis să recurgă la mijloace militare.

În intervenția sa, șeful statului ucrainean s-a declarat totodată pregătit să declanșeze un referendum pe tema sistemului statului, în cazul în care este necesar.

„Pentru cei care susțin teza federalizării, avem instrumentul final. Sunt pregătit să lansez un referendum cu privire la sistemul de stat al Ucrainei, în cazul în care considerați necesar acest lucru”, le-a spus el membrilor Comisiei Constituționale, în prima reuniune a organismului.

- Advertisment -

Cele mai populare

Situația infectarilor cu Sars-COV-2

Până pe data de 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID...

Postul,milostenia și iubirea aproapelui- cununa creștinului

Noi credem că Dumnezeu este cu noi, însă pentru a reface sau a nu pierde legătura de iubire cu El, pentru a...

Atenție!Sancțiuni contraventionale intră in vigoare din acest week-end

Legea care permite autorităților să ridice mașinile parcate ilegal urmează să fie publicată în Monitorul Oficial după ce președintele României, Klaus Iohannis,...

Strategia de vaccinare anti-Covid urmează să fie adoptată

Strategia naţională de vaccinare anti-COVID ar putea fi aprobată în şedinţa de guvern de vineri, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Comentarii recente