AcasăLocaleÎmbrățișarea mamei, terapie pentru bebelușii prematuri: Spitalul Județean Satu Mare se alătură...

Îmbrățișarea mamei, terapie pentru bebelușii prematuri: Spitalul Județean Satu Mare se alătură unui proiect național inovator

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, prin colectivul Secției de Neonatologie, participă la proiectul național „Puterea îmbrățișării în Terapie”, o inițiativă derulată în parteneriat cu Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați (ARNIS). Programul urmărește dezvoltarea și implementarea a două protocoale clinice naționale dedicate metodei de îngrijire de tip cangur – o intervenție bazată pe contactul direct piele-pe-piele dintre nou-născut și părinte.

Un demers național pentru standardizarea îngrijirii nou-născuților vulnerabili
Proiectul este realizat în colaborare cu două maternități publice de referință:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – Secția Neonatologie (Nivel III)
  • Spitalul Județean de Urgență Satu Mare – Secția Neonatologie (Nivel II)
    În primul an de implementare, inițiativa va sprijini direct 900 de nou-născuți prematuri sau cu risc medical major și 600 de părinți din 12 spitale din România. Protocoalele clinice vor fi adaptate nivelului de competență al maternităților:
  • un protocol pentru maternități de Nivel III, destinat îngrijirii nou-născuților începând de la 24 de săptămâni de gestație;
  • un protocol pentru maternități de Nivel II, destinat nou-născuților de la 32 de săptămâni de gestație.
    Specialiștii în neonatologie din cele două unități partenere vor contribui la elaborarea documentelor, în timp ce ARNIS va asigura cadrul tehnic, platforma de lucru și coordonarea activităților.

Beneficii demonstrate științific
Metoda de îngrijire tip cangur este recunoscută internațional pentru impactul său pozitiv asupra evoluției nou-născuților prematuri. Printre beneficiile demonstrate se numără:

  • reducerea mortalității infantile și neonatale;
  • stabilizarea funcțiilor vitale;
  • diminuarea stresului și a durerii;
  • facilitarea alăptării;
  • îmbunătățirea dezvoltării neuromotorii pe termen lung.

Îmbrățișarea mamei funcționează ca un tratament”
Dr. Roxana Varga, medic neonatolog și șef al Secției de Neonatologie (Nivel II) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, subliniază rolul esențial al contactului piele-pe-piele în recuperarea nou-născuților vulnerabili:
„Atingerea poate avea o putere profund vindecătoare sau, dimpotrivă, poate deveni o sursă de stres. Îmbrățișarea mamei este însă acea atingere care, pentru nou-născutul internat în Terapie Intensivă Neonatală, funcționează ca un adevărat tratament – atât pentru copilul vulnerabil, cât și pentru familia aflată sub o presiune emoțională majoră.”

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare