Acasă Locale Stiri Satu Mare În Satu Mare se vor efectua teste pentru covid19

În Satu Mare se vor efectua teste pentru covid19

Spitalul Satu Mare va efectua teste COVID-19 şi pentru judeţele vecine, informează Consiliul Judeţean printr-o postare pe Facebook.

“Spitalul Județean de Urgențe Satu Mare a devenit, oficial, centru de testare pentru coronavirus. Ministerul Sănătății a publicat în Monitorul Oficial următoarele: Spitalul Județean Satu Mare s-a alăturat centrelor de testare din Cluj-Napoca, București și Timișoara”, precizează CJ.

Astfel, Spitalul Județean Satu Mare a devenit parte a Programului Național de Sănătate, şi va putea beneficia și de ajutor financiar.

“Aparatura necesară pentru depistarea COVID-19 a primit deja, pe lângă regulamentul ministerial, și aprobarea Direcției de Sănătate Publică, ceea ce certifică competența laboratorului pentru efectuarea testelor COVID-19. Primele teste vor fi efectuate în cursul acestei săptămâni ceea ce înseamnă că probele prelevate de la pacienți nu vor trebui trimise la centrul din Cluj-Napoca, ele vor fi analizate de specialiștii sătmăreni diminuându-se astfel timpul de așteptare a rezultatelor. Pentru instalarea laboratorului, respectiv pentru achiziționarea dispozitivelor și echipamentelor medicale, Consiliul Județean Satu Mare a alocat, din bugetul propriu, suma de 600.000 lei. Spitalul Județean Satu Mare, devenit de azi centru oficial de testare, are obligația de a efectua testele pe probele colectate de Direcția Județeană de Sănătate Publică, respectiv de Serviciul de Ambulanță, dar trebuie să onoreze și solicitările adresate de alte județe”, a mai arătat CJ.

- Advertisment -

Cele mai populare

România feerică

Hotelul e pentru cei care nu se pot lipsi de confort, cortul e pentru aventurieri dar pentru nonconformişti, pentru cei care preferă...

Atac puternic la familia tradițională

Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că ”absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex...

Comunicat de presă-Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile...

Măsuri extraordinare de desfășurare a alegerilor

Votarea se desfăşoară după anumite reguli de protecţie sanitară impuse de autorităţi în contextul pandemiei, care presupun purtarea măştii, dezinfectarea, dar şi...

Comentarii recente