Deși Guvernul a plafonat facturile la energia electrică până la 1 aprilie, asta nu înseamnă cu prețul energiei furnizate consumatorilor nu a crescut în realitate, iar acest lucru se vede din ofertele pe care le trimit furnizorii clienților. De la 1 octombrie în facturi va apărea însă o taxă nouă, contribuția CfD. Ea nu va fi plătită de consumatorii casnici și noncasnici, atât timp cât este în vigoare plafonarea prețurilor. Valoarea contribuției este foarte mică și ea a fost stabilită de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la 0,000128 de lei/kWh, fără TVA (0,000152 de lei/kWh cu TVA). La un consum de circa 150 kWh, asta înseamnă o cheltuială în plus cu factura la energie de 0,0228 de lei pe lună (2,28 de bani).
Contribuția CfD este destinată finanțării mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD) pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon, ea urmând să finanțeze o nouă schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă. Ea a fost introdusă printr-o hotărâre de Guvern adoptată în luna aprilie, iar în iulie a fost aprobată metodologia de determinare și colectare a acesteia. „(…) apreciem un impact pozitiv din punct de vedere financiar, având în vedere faptul că se estimează valori reduse ale taxei, mult mai mici decât potențialele reduceri ale prețului pe piața de energie electrică (determinate de implementarea schemei de sprijin CfD pentru regenerabile – n.r.)″, arată ANRE.
Pentru anul în curs, contribuția CfD va fi destinată exclusiv acoperirii cheltuielilor OPCOM (organizatorul și administratorul piețelor centralizate de energie electrică și gaze) și Transelectrica cu administrarea mecanismului de sprijin, iar valoarea contribuției trebuie stabilită de ANRE până pe 30 septembrie, pe baza datelor transmise de cele două entități menționate.
România a lansat, cu sprijinul BERD, la începutul lunii septembrie, mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD) pentru construcția de instalații de energie regenerabilă și a lansat prima licitație pentru atribuirea a 1,5 GW capacitate de producție de energie regenerabilă – 500 MW din energie solară fotovoltaică și 1 GW din energie eoliană terestră. CfD este o schemă prin care investitorii în noi capacități de producție de energie electrică primesc garanția vânzării energiei la un preț fix timp de 15 ani. Acest ajutor de stat va fi acordat printr-o procedură de licitație competitivă, iar contractul va reprezenta diferența dintre prețul pieței și prețul convenit în contract. Astfel, beneficiarii vor primi plăți echivalente cu diferența dintre aceste două prețuri. Tehnologiile eligibile de producție a energiei electrice sunt cele care utilizează:
a) resurse eoliene onshore;
b) resurse eoliene offshore;
c) resurse solare fotovoltaice;
d) resurse hidro;
e) resurse nucleare;
f) hidrogen;
g) stocarea energiei;