joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareIncendii zilnice de vegetație în județ

Incendii zilnice de vegetație în județ

Noi incendii de vegetație în județul Satu Mare. Pompierii sătmăreni au intervenit astăzi în trei localități, în decurs de trei ore.

,,Azi, între orele 15:00 și 18:00, s-a intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată în localitățile: Resighea, Târșolț și Racșa”, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pompierii continuă să tragă un semnal de alarmă cu privire la incendierea terenurilor. Intervențiile pentru limitarea propagării și stingerii acestor incendii sunt dificile, sunt de lungă durată și presupun un efort susținut. Totodată, incendiile de vegetație uscată pot provoca pagube materiale însemnate prin propagarea acestora la construcții, instalații, terenuri, culturi agricole, păduri, căi de transport aflate în apropiere.

Redăm în continuare câteva aspecte legale privind desfășurarea unor astfel de acțiuni:

Lucrările de ardere nu sunt permise decât cu obţinerea acceptului autorității competente de protecția mediului, după care este obligatorie informarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență și obținerea Permisului de lucru cu focul de la primăria pe raza căreia se va efectua arderea. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau persoana desemnată în acest sens. Acesta se întocmeşte în două exemplare, unul se înmânează persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei, conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagarii focului la vecinătăţi;
amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente