luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareIncendiu la o garsonieră din Satu Mare

Incendiu la o garsonieră din Satu Mare

incendiu

Azi, 23 iunie a.c., la ora 11.12, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SOMEȘ” al Județului Satu Mare a fost anunțat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 (S.N.U.A.U. 112), despre producerea unui incendiu la o garsonieră, în municipiul Satu Mare, str.Ion Ghica.
La locul producerii incendiului s-au deplasat două autospeciale de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și o ambulanță SMURD TIM.
La sosirea la fața locului a echipajelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta in interiorul garsonierei, acesta fiind lichidat în cel mai scurt timp.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă “fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzator” (efect termic), au ars un dulap, încălțăminte și haine.
Valoarea bunurilor distruse este de aproximativ 500 lei, iar cea a bunurilor salvate de 30.000 lei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente