sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareÎncep aglomerațiile din vămi

Încep aglomerațiile din vămi

Ca în fiecare an, în luna decembrie, în punctele de trecere ale frontierei se prefigurează o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară. Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competență pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control eficient și operativ.
În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei și în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configurației acestora.
De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliției de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcție de dinamica valorilor de trafic.
Numărul polițiștilor de frontieră care acționează zilnic la nivelul întregii frontiere este de peste 4.200 polițiști de frontieră, urmând a fi suplimentat cu efective de rezervă și intervenție.
Menționăm că, în proximitatea punctelor de trecere ale frontierei, politistii de frontieră împreună cu poliția rutieră informează conducătorii auto despre posibilitățile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei.
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente