Pensiile ar putea întârzia până la 10 zile, deoarece casele de pensii nu au încă un calendar oficial al plăților, deși documentele necesare ar fi trebuit să fie trimise la sfârșitul lunii decembrie pentru ca vârstnicii să primească pensia la timp.
Anul 2025 începe cu incertitudini pentru milioane de pensionari români, care ar putea aștepta mai mult decât de obicei pentru a primi pensiile.
Această problemă este cauzată de o serie de factori administrativi, inclusiv lipsa unor reglementări clare privind bugetul pentru anul 2025 și întârzieri în aprobarea procedurilor interne, conform Realitatea Plus.
De asemenea, recalcularea pensiilor, un proces esențial pentru aplicarea noii legi, va dura cel puțin încă un an. Sindicaliștii subliniază volumul excesiv de muncă și subdimensionarea personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor.
Sindicaliștii din Casa Națională de Pensii și structurile teritoriale s-au întâlnit joi cu conducerea Blocului Național Sindical și au discutat despre volumul mare de muncă în urma recalculării pensiilor, conform stiripesurse.ro.Ei apreciază că situația va continua cel puțin un an, iar în prezent, personalul este insuficient, iar plata orelor suplimentare nu este posibilă