Acasă Locale Stiri Satu Mare Întâlnire bilaterală EURES România – Ungaria

Întâlnire bilaterală EURES România – Ungaria

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în calitatea sa de Birou Național de Coordonare EURES, a organizat miercuri, 29 ianuarie 2020, în sala mică de ședințe a Primărei Municipiului Satu Mare, întâlnirea bilaterală între reprezentanții Serviciilor Publice de Ocupare din România și Ungaria.
La întâlnirea bilaterală româno-ungară EURES au fost prezenți președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Emanuel Victor Picu, directorul Camelia Mihalcea, coordonator EURES România, coordonatorul național EURES Ungaria, Farkas Laszlo, subprefectul Altfatter Tamás, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, alături de directorii executivi ai Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă din țară.
Întâlnirea a avut ca principal obiectiv reluarea colaborării dintre cele două servicii publice de ocupare în domeniul mobilității forței de muncă prin rețeaua și serviciile EURES.
Întâlnirea s-a bucurat de interesul și sprijinul nemijlocit al autorităților locale, județene, respectiv Instituția Prefectului județul Satu Mare, Consiliul Județean și Primăria municipiului Satu Mare.
”Această activitate este de un real interes atât pentru Instituția Prefectului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, dar și pentru autoritățile județene și locale. Activitatea de ocupare a forței de muncă este o prioritate a Guvernului României și pentru noi, pentru reprezentanții Instituției Prefectului. Suntem conștienți că dezvoltarea economică solicită foarte multă forță de muncă și găsirea acesteia devine din ce în ce mai grea, mai acută. Într-o lume în care majoritatea statelor europene, și nu numai, se confruntă cu aceleași probleme, respectiv lipsa forței de muncă pentru ocupanți, considerăm că abordările comune, schimbul de experiență, cooperarea directă pe teme de interes comun vor constitui o parte a soluției de rezolvare a problemelor ce țin de ocuparea forței de muncă. Am speranța că discuțiile care se vor purta azi vor deschide calea unei reale și fructuoase cooperări și vă pot asigura de tot concursul instituției noastre prin găsirea și punerea în practică a oricăror forme de cooperare reciprocă, avantajoasă ambelor părți”, a fost mesajul transmis de subprefectul Altfatter Tamás.
Reprezentanții celor două State Membre, state cu statut de țară exportatoare de forță de muncă, România fiind chiar și în acest moment țara europeană cu cel mai mare număr de cetățeni mobili, au considerat că trebuie făcute schimbări majore în abordarea serviciilor pentru facilitarea mobilității în scop de muncă, dar, înainte de toate, de implementat măsuri și servicii pentru sprijinirea reîntoarcerii cetățenilor pe piața natională a muncii.
Guvernul României are în programul de guvernare măsuri pentru reatragerea cetățenilor români, de sprijin real acordat celor din diaspora pentru problemele lor generate de mobilitate (suport material, securitate socială etc.).
Întâlnirea a fost deosebit de importantă pentru ANOFM care continuă o colaborare foarte bună și fructuoasă pentru ambele părți.

- Advertisment -

Cele mai populare

Primarul comunei Tarna Mare

Ce înseamnă să fii primar?  -E o mare onoare, dar și o mare responsabilitate, pentru că  oamenii din comuna...

Simona Halep a câștigat turneul de la Roma

Simona Halep și Karolina Pliskova au disputat al doilea meci direct dintr-o finală din circuitul WTA la Roma, luni, de la 15:30. Românca noastră a câștigat finala dupa 2...

Educația și școala,sacrificate în continuare

Într-un număr de 305 de școli elevii fac luni cursuri exclusiv online, potrivit ultimelor date transmise de către Ministerul Educației, în contextul în...

PNL SATU MARE – LA UN PAS DE O VICTORIE ISTORICĂ!

După o campanie extrem de eficientă, în care candidații PNL Satu Mare au transmis alegătorilor mesajele cele mai...

Comentarii recente