joi, mai 2, 2024
Acasăinterviu JurnalInterviu cu Balaj Patricia: ''Cred cu tărie că orice lucru îți dorești...

Interviu cu Balaj Patricia: ”Cred cu tărie că orice lucru îți dorești în viață … într-o zi devine realitate!”

page1. Pentru început poți să-mi spui câteva lucruri despre tine?

1. Mă numesc Balaj Patricia, sunt elevă la Colegiul Național Ioan Slavici, profil pedagogic. De mică îmi doream să cânt, să rolez într-un film și să vizitez foarte multe țări … dorințe care în ultimii patru ani au devenit realitate. Sunt o fire sociabilă, sinceră și foarte selectivă când vine vorba de prieteni. Prietenii adevărați te ajută să fii motivat, te ajută să-ți dorești mai mult de la viață și sunt un element important al succesului tău. Așa că trebuie să îi alegem inteligent! Sunt foarte ambițioasă și sunt de părere că în viață nimic dar absolut nimic nu este imposibil, dacă vrei cu adevărat ceva lupta și vei reuși. Cred cu tărie că orice lucru îți dorești în viață … într-o zi devine realitate!

2. Cum trebuie să arate pentru tine băiatul ideal?
2. Fata ideală și bărbatul ideal nu există, când două persoane se întâlnesc, încep să se cunoască și se potrivesc, se completează în așa fel încât fiecare ajunge să fie pentru celălalt partenerul ideal. Dar… bine înțeles că m-am gândit cum aș vrea să arate, să fie înalt cu ochii albaștrii, șaten și să aibă simțul umorului. Evident, trebuie să fie și inteligent, amuzant, loial, open-minded și sincer.

11393091_914655761924057_3154595891236181766_n3. Cum comentezi expresia ,,a fi om e lucru mare, să fii domn e o întâmplare”?
3. Omenia ne este dată ca un fel de bonus pentru semenii noștri. Din puținul pe care îl avem îi dăm și celui mai nevoiaș, așadar chiar este un lucru mare să fii om. Să fii domn are mai multe subânțelesuri. Poți fii domn oferindu-i locul unei bătrânele într-un mijloc de transport sau ajutând-o să treacă strada sau poți fi domn făcând anumite compromisuri care nu sunt în favoarea ta. Deci este o întâmplare. Una peste alta, zicala este corectă!

4. De ce crezi că tot mai mulți tineri cad în patima drogurilor?
4. Dacă ne întrebăm de ce se droghează tinerii, putem spune că motivele sunt nenumărate. Unii se droghează din curiozitate, alții din mândrie, alții din deznădejde, sau din dorința de a experimenta ceva nou. Îngrijorător este faptul că, indiferent pe ce cale, o dată ajunși la consumul de droguri, drum de întoarcere nu prea există. Chiar medicii care lucrează în centrele de toxicologie recunosc faptul că: „noi îi salvăm pe moment, dar ajunși în libertate, marea majoritate o iau de la capăt.”

5. Crezi în dragoste la prima vedere? De ce?
5. La prima vedere e atracția, dragostea vine în timp. Iubești pe cineva în momentul în care cunoști o persoană, în momentul în care îi iubești calitățile și îi accepți defectele. Asta presupune dragostea, în 2 secunde nu poți cunoaște o persoană, a te îndrăgosti de cineva ai nevoie de timp. La prima vedere e doar atracția, dorința de a cunoaște acea persoană, nimic mai mult.

10009934_696882433701392_2023922207644889606_o6. Ce hobby-uri ai?
6. De-a lungul timpului am dezvoltat diverse pasiuni, mai mult sau mai puțin curioase sau extravagante. În momentu de față aș rămâne la muzică, dans și actorie!

7. Ce apreciezi cel mai mult la un om?
7. Simțul umorului este una din marile calități pe care le apreciez la oamenii din jurul meu, relaxarea, elegantă fizică și psihică, siguranța și detașarea, onestitatea deoarece omul onest este acela care apreciază în egală măsură faptele sale și a celor din jur.

8. Ce înseamnă Satu Mare pentru tine?
8. Orașul Satu Mare, pentru mine înseamnă, orașul în care studiez, în care mă relaxez și mă destind cu prietenii mei… E un oraș frumos, liniștit, cu oameni buni.

9. Cât crezi că pot conta banii în ziua de azi?
9. Eu sunt de părere că banii sunt doar o parte minoră a vieții, un lucru cu o importantă medie. Fericirea nu poate, în niciun caz, să fie cumpărată. Dacă iubiți pe cineva cu adevărat, vă sfătuiesc să lăsați condiția materială la o parte. Banii îi puteți face și împreună!

10. Crezi că o lume condusă de femei ar fi mai bună?
10. Fiind egale bărbaților, după cum se spune, ar putea să conducă. Și nu numai că ar putea, dar au început să o facă. Toți oamenii sunt egali. Chiar dacă unii au aptitudini pe care alții nu le au. Cei din urmă au altele.

11. Îți mulțumesc pentru timpul acordat, în final vrei să le transmiți un mesaj cititorilor noștri?
11. Mulțumesc și eu! Sănătate, liniște și bogăție sufletească le doresc tuturor! Și să nu regretați niciodată că îmbătrâniți… Este un privilegiu pe care nu mulți îl au.

A consemnat Adrian Bilanici

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente