joi, ianuarie 23, 2025
AcasăEconomico-socialIntrarea României în programul Visa Waiver va fi oficializată vineri la Washington

Intrarea României în programul Visa Waiver va fi oficializată vineri la Washington

Românii vor putea călători în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri fără a mai avea nevoie de viză. Aderarea României la programul Visa Waiver, care începe în acest an, va fi anunțată de secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și de ambasadorul român Andrei Muraru. Evenimentul va avea loc vineri, 10 ianuarie, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din Washington, unde va fi comunicată și data exactă de la care nu va mai fi necesară obținerea vizelor pentru români.

Prin participarea în programul Visa Waiver, românii nu vor mai trebui să susțină interviuri la un consulat al SUA, simplificând astfel procedura și reducând costurile și timpul necesar. Autorizația de călătorie, care va înlocui vizele actuale, va fi valabilă timp de doi ani, cu număr nelimitat de intrări și ieșiri în SUA în acest interval. Aceasta permite vizite de până la 90 de zile și are un cost de 21 de dolari americani.
„Oficialii celor două țări vor marca desemnarea României în programul de scutire de vize, trecând în revistă eforturile ambelor părți pentru aderarea țării noastre, precum și formele de cooperare privind îndeplinirea în continuare a cerințelor de reciprocitate și schimb de informații”, a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă, ambasada română la Washington.

În cadrul evenimentului, secretarul american urmează să anunțe detaliile tehnice ale aderării la Visa Waiver și data din care românii vor putea intra pe teritoriul american fără vize.

„Evenimentul de vineri este punctul culminant şi rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români și americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate. România își consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver”, subliniază Andrei Muraru.

Diplomatul a subliniat că aderarea la Visa Waiver va impulsiona comerțul si investițiile și va încuraja turismul şi contactele directe.

Urmare a deciziei Guvernului american, România devine astfel al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.

România a îndeplinit condițiile pentru aderare la finalul lui 2024

Aderarea la Visa Waiver vine după ce România a îndeplinit anul trecut criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver – 2,61% rată de refuz.

Departamentul de Stat a publicat în noiembrie situația ratei de refuz a vizelor B1/B2 pentru anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024). România a scăzut sub pragul de 3% impus de legislația americană, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de accedere în program.

În cursul anului fiscal 2024, cetățenii români au depus 80.596 de solicitări de vize B1/B2 la nivel mondial, aproape dublu față de numărul cererilor din anul fiscal anterior. Oficiile diplomatice şi consulare americane au acordat peste 78.000 de vize B1/B2, un număr record pentru România, conform Ambasadei României în SUA.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare