joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomico-socialIohannis afirmă că suprataxarea companiilor nu este corectă

Iohannis afirmă că suprataxarea companiilor nu este corectă

Astăzi, 16 decembrie 2021, timpul unei confeințe de presă susținută la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a declarat că suprataxarea companiilor nu i se pare nici necesară, nici utilă, nici corectă și că acum nu se va introduce acest impozit. Potrivit domniei sale, s-a ajuns la concluzii rezonabile în coaliție și „Guvernul se mișcă până acum foarte bine”.

„Deocamdată, este bine să facem diferența între măsurile care chiar se adoptă și se pun în practică (…) și discuțiile, care sunt discuții politice. Avem o coaliție formată din social-democrați și liberali. Fiecare încearcă să-și promoveze politicile, dar nu înseamnă că Guvernul le pune în practică alandala”, a spus Klaus Iohannis, întrebat fiind cum vede propunerea cu suprataxarea companiilor, în condițiile în care în trecut a reclamat „țopăiala fiscală” promovată de PSD.

„Mie personal acest imporzit, suprataxarea, nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect. Faptul este că acum nu se introduce așa ceva. Nu are rost să umflăm tema.În discuțiile cu liderii coaliției eu am subliniat că trebuie să respectăm cadrul macro la care ne-am angajat. (…) Trebuie să facem reformele care sunt stabilite prin PNRR. Nu sunt propuse, sunt stabilite. Noi, românii, ne-am angajat că le vom face”, a mai declarat președintele Iohannis.

Președintele României a mai precizat că discuțiile în coaliție vor continua și e natural să se întâmple așa având în vedere că în coaliție sunt un partid social-democrat și unul liberal.

„Impresia mea este că s-a ajuns la concluzii rezonabile și Guvernul se mișcă până acum foarte bine”, a subliniat președintele.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente