miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăEconomico-socialJandarmeria Română a marcat joi, 3 aprilie, 175 de ani de existenţă

Jandarmeria Română a marcat joi, 3 aprilie, 175 de ani de existenţă

Jandarmeria Română a sărbătorit joi, 3 aprilie, 175 de ani de existență, eveniment marcat printr-o ceremonie oficială la care au participat președintele interimar Ilie Bolojan și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. Instituția, apreciată de autorități pentru contribuția sa la menținerea ordinii și siguranței publice, se confruntă în aceste zile cu un scandal legat de faptul că mai mulți jandarmi și polițiști și-au luat concediu pentru a participa la lupte în Congo, o țară afectată de conflict intern.

În cadrul ceremoniei organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne din București, Ilie Bolojan a subliniat rolul esențial pe care Jandarmeria Română îl joacă în asigurarea stabilității și protejarea drepturilor cetățenilor. El le-a mulțumit jandarmilor pentru profesionalismul de care au dat dovadă atât în țară, cât și în misiuni internaționale desfășurate în zone de conflict.

„Pentru mine, se împlinesc 20 de ani de colaborare cu Jandarmeria. De-a lungul timpului, am fost nevoiți să restabilim ordinea, să deblocăm drumuri și să intervenim în situații critice, totul pentru siguranța cetățenilor”, a declarat Bolojan.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a reafirmat importanța instituției, numind Jandarmeria un simbol al siguranței naționale. El a subliniat că atât Poliția, cât și Jandarmeria sunt adesea criticate, însă rolul lor principal este aplicarea legii.

„Intervențiile Jandarmeriei și Poliției sunt dictate exclusiv de lege. Aceasta este singura noastră obligație”, a afirmat Predoiu.

Pe de altă parte, conducerea Poliției Române și a Jandarmeriei a anunțat că trei polițiști și opt jandarmi au fost identificați ca fiind plecați în Congo în concediu, invocând motive personale. Ministerul de Interne continuă verificările, iar numărul acestora ar putea crește. Cei 11 angajați rămân cadre active ale MAI.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare