duminică, aprilie 28, 2024
AcasăEconomico-socialSocialJandarmii sătmăreni continuă seria faptelor bune

Jandarmii sătmăreni continuă seria faptelor bune

Jandarmii sătmăreni se numără printre cei mai inimoși și săritori angajați din structurilor de apărare de la nivelul județului, fiind mereu implicați în acțiuni de binefacere și campanii umanitare.

La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare a fost organizată în cursul săptămânii trecute, o acțiune de colectare a sticlelor de plastic iar în două zile au fost adunate peste 100 de recipiente de plastic. PET-urile au fost predate la un hypermarket din municipiu iar recompensele primite la schimb, au constat în aproape 80 de kg de legume proaspete ( varză, conopidă, vinete, ardei, roșii, dovlecei), toate de la producători locali, care au ajuns în bucătăria copiilor de la Centrul Maria din Satu Mare.

”Și astfel fapta cea bună s-a multiplicat. Prin predarea sticlelor de plastic am protejat mediul, susținem producătorii locali și cei 14 copii ai Centrului Maria se vor bucura de mai multe mese gustoase. Nu rămâneți nepăsători. Fiți curajoși. Vă invităm alături de noi pe drumul faptelor bune”, transmite IJJ Satu Mare.

Tot săptămâna trecută, jandarmii sătmăreni au donat sânge și s-au alăturat astfel unei campanii naționale în care jandarmi din toată țara au donat 500 de litri de sânge în campania ”Donează sânge, salvează o viață!”.

”Scopul acestei campanii este de a dărui o șansă la viață cât mai multor semeni aflați în situații dificile și care au nevoie de sânge pentru a supraviețui. Cu gândul că gestul nostru va aduce bucurie câtorva oameni încercați de boală, Jandarmeria Română adresează tuturor celor ce înțeleg valoarea salvării unei vieți umane îndemnul de a participa pe viitor la nobila acțiune a donării de sânge”, transmite Jandarmeria Română.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente