luni, aprilie 29, 2024
AcasăsusJandarmul agresiv își va afla sentința în data de 25 noiembrie

Jandarmul agresiv își va afla sentința în data de 25 noiembrie

Jandarmul sătmărean Florian Chiș, acuzat că ar fi agresat un bărbat în parcarea unui supermarket din municipiul, reședință de județ va afla hotărârea judecătorilor în data de 25 noiembrie. Cazul este pe rolul Tribunalului Militar Cluj-Napoca.
Sentința va fi pronunțată după cinci amânări. În soluția dată de magistrați la ultimul termen (luni, 11 noiembrie) de judecată, se arată că instanța „amână pronunțarea hotărârii la data de 25.11.2013, ora 13.30, la sediul instanței, pentru a da posibilitate apărătorului ales al inculpatului să depună concluzii scrise”.
Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, apartamentul lui Florian Eduard Chiș a fost prădat chiar cu o zi înainte de întâmplarea nefericită petrecută în parcarea supermarket-ului din Satu Mare. A doua zi, aflându-se la cumpărături acesta a văzut o persoană care îi umbla la ușa de la mașină. Cu nervii la pământ și speriat că hoții îl vor lăsa și fără mașină acesta a tăbărât peste bătrânul care, cel mai probabil a uitat unde și-a lăsat autoturismul încercând să deschidă mașina jandarmului. Florian Chiș și-a pus victima la pământ. În urma incidentului bătrânul a ajuns la spital cu un picior fracturat.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente