Luni, 31.03.2014, în Sala Mică de ședințe a Consiliului Județean Satu Mare, a avut loc semnarea Contractelor de finanțare aferente Listei obiectivelor de investiții aprobată pentru finanțare pe anul 2014, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Contractele de finanțare sunt încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Județul Satu Mare, precum și între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Unitățile Administrativ Teritoriale.
Întreg județului Satu Mare i-a fost alocată suma de 25.000.000,00 lei, din care pentru investiții în continuare 10.344.117,72 lei, iar pentru investiții noi 14.655.882,28 lei.
Obiectivele finanțate din suma de 10.344.117,72, alocată pentru lucrări în continuare sunt următoarele:
1.Județul Satu Mare: – ,,Pod pe DJ 195 C, km 10+905 peste râul Crasna la Domanești ”,
suma alocată 2.000.000 lei;
– ,,Podeț dalat peste Valea Ciora în comuna Târșolț pe DJ 109K, km 14+251”,
suma alocată 285.615,28 lei;
– ,,Pod km 29+031 – Turt, peste râul Turț în comuna Turț”, suma alocată
840.383,77 lei.
2.Comuna Bixad: ,,Alimentare cu apa potabilă în loc. Boinești, Trip și Bixad, canalizare ape uzate și stația de epurare în loc. Boinești, Trip și Bixad”, suma alocată 500.000 lei;
3.Comuna Beltiug: ,,Alimentare cu apă comuna Beltiug, sat Beltiug”, suma alocată 125.400 lei;
4.Comuna Vama: ,,Consolidare terasamente pentru priza de captare a apei pentru alimentare cu apă comuna Vama”, suma alocată 140.000 lei;
5.Comuna Certeze: ,,Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Certeze”, suma alocată 697.000 lei;
6. Comuna Gherța Mică: ,,Rețea de canalizare și stație de epurare în localitatea Gherța Mică”, suma alocată 594.860 lei;
7.Comuna Supur: ,,Canalizare menajeră și stație de epurare pentru localitățile Supuru de Jos, Dobra, Hurezu Mare”, suma alocată 798.553,21 lei;
8. Comuna Turț: ,,Rețea de canalizare și stație de epurare în localitatea Turț, județul Satu Mare”, suma alocată 702.819,83 lei;
9.Comuna Turulung: ,,Modernizare DC 7 Turulung-Gherța Mare”, suma alocată 356.840 lei;
10.Comuna Călinești Oaș: ,,Modernizare drum comunal DC80 Coca-Pășunea Mare”, suma alocată 777.567,63 lei;
11.Comuna Craidorolț: ,,Asfaltare drum DC141 Eriu Sâncrai-Satu Mic-Mihăieni”, suma alocată 1.000.000 lei;
12. Comuna Săuca: ,,Modernizare drum comunal DC39 Săuca-Chisău-Chereușa”, suma alocată 1.125.078 lei;
13. Comuna Valea Vinului: ,,Modernizare și reabilitare drum comunal DC 22 Valea Vinului”, suma alocată 400.000 lei.
Programul Național de Dezvoltare Locală este coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și este aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/2013. Programul are următoarele subprograme:
– Subprogramul “ Modernizarea satului românesc”
– Subprogramul “ Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor”
– Subprogramul “Infrastructură la nivel județean”
Domeniile specifice care pot fi finanțate:
a) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și stații de tratare a apei;
b) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de canalizare și stații de epurare a apelor uzate;
c) realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităților de învățământ preuniversitar;
d) realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităților sanitare din mediul rural;
e) construirea/modernizare/reabilitare a drumurilor publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților;
f) realizare/modernizare/reabilitare de poduri, podețe sau punți pietonale;
g) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a unor obiective culturale de interes local, respectiv biblioteci, muzee, centre culturale multifuncționale, teatre;
h) realizare/extindere/modernizare de platforme de gunoi;
i) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a piețelor publice, comerciale, târguri, oboare, după caz;
j) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a bazelor sportive.
În vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea infrastructurii locale și elaborării unei strategii pe termen mediu, a fost întocmit la nivel județean un inventar al stadiului fizic și sumelor necesare pentru domeniile privind drumurile județene și locale, podurile și podețele, unități de învățământ preuniversitar, unități sanitare, piețe publice,comerciale, târguri și oboare.