marți, martie 19, 2024
AcasăsusJuventus a învins la limită pe teren propriu

Juventus a învins la limită pe teren propriu

Formația italiana Juventus a primit vizita maghiarilor de la Ferencvaros marți seară într-o partidă care a contat pentru etapa a 4 din cadrul Ligii Campionilor. Ungurii au început bine jocul, au și reușit să deschidă scorul în minutul 19 prin albanezul Uzuni (25 de ani), care a decis să își manifeste bucuria golului marcat în stilul portughezului Cristiano Ronaldo, chiar împotriva acestuia.

Replica starului lusitan a venit după doar un sfert de oră, când a trimis în forță din afara careului, cu piciorul stâng, restabilind egalitatea. Juventus a obținut toate cele trei puncte în minutul 90+2, când Alvaro Morata a marcat cu capul.

La finalul partidei, albanezul Uzuni s-a dus la Cristiano Ronaldo și l-a întrebat dacă poate face schimb de tricouri. Lusitanul a acceptat chiar pe teren și a zâmbit, părând chiar amuzat de celebrarea adversarului său din timpul jocului.

FK Tomori, KF Laci (Albania) și NK Lokomotiva (Croația) sunt echipele la care a mai evoluat Myrto Uzuni de-a lungul carierei. La Ferencvaros a sosit în această vară, pentru 1,8 milioane de euro, reușind să marcheze 4 goluri în primele 12 partide.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente