La 11 august 1456 a murit Iancu de Hunedoara, răpus de ciumă în tabăra de la Zemun. Trupul său a fost dus și înmormântat în catedrala catolică de la Alba Iulia, alături de mormântul fratelui său Ioan. Pe piatra sa funerară stă înscris „S-A STINS LUMINA LUMII”. Aceste cuvinte demonstreaza rolul lui Iancu in lupta antiotomana, Europa pierzand pe unul dintre cei mai importanti luptatori ai sai. Pînă și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”
A fost o personalitate dominantă a istoriei românești din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei în 1441, guvernator al regatului Ungariei între 1446-1453, apoi căpitan suprem al Ungariei și al Transilvaniei între 1453-1456. A scris file de glorie în istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfășurat o activitate diplomatică și militară intensă în anii în care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dând asalturi decisive asupra ultimei rămășițe a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru închegarea unei coaliții creștine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciadă și a fost cel dintâi comandant de oști din Europa care a reușit să îl înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad în 1456. A fost tatăl regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei.
