joi, februarie 29, 2024
AcasăsusLa ce produse și servicii crește TVA-ul de la 1 ianuarie 2024

La ce produse și servicii crește TVA-ul de la 1 ianuarie 2024

Nu este un secret că urmează să avem parte de creșteri de prețuri în 2024, lucru menționat și de Banca Națională a României în raportul asupra inflației. Motivul: noile taxe ale Guvernului Ciolacu, introduse prin Legea 296/2023.

Printre multe altele care au un impact direct asupra companiilor mici și mari, se află și altele ce țin de taxarea consumului, referindu-ne atât la majorarea TVA pentru anumite produse și servicii, cât și la băuturile cu zahăr sau creșterea accizei la carburanți în două etape, una fiind de la 1 ianuarie.

Crește TVA de la 9% la 19% pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs.

Au fost excluse laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică, cozonacul și biscuiții.

Se majorează de la 5% la 9% pentru:

  • livrarea de locuințe sociale
  • livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 lei
  • livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență
  • serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative, târguri, expoziții, cinematografe și evenimente culturale, altele decât cele scutite de taxă
  • livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, eco, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Livrarea acestor alimente va fi însoțită de copia documentului de recunoaștere/atestare/certificare eliberat de autoritatea competentă, cu excepția livrării efectuate către consumatorul final.

Crește de la 5% la 19% TVA pentru sălile de fitness.

Acciza la băuturile cu zahăr

Se introduce o taxă pentru zahăr. Mai exact este vorba despre o acciză pentru:

• băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5g – 8 g/100 ml de 40 lei/hl

• băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml de 60 lei/hl

Când ne referim la zahăr adăugat, atât în ce privește acciza cât și TVA, Guvernul a modificat prin Ordonanța trenuleț (OUG 115/2023) definiția.

Noua definiție: Prin zahăr adăugat se înțelege zahăr din trestie, zahăr brun, zaharoză cristalină, zahăr invertit, dextroză, melasă, zaharuri din miere, melasă și siropuri, cum ar fi sirop de malț, sirop de fructe, sirop de malț de orez, sirop de porumb, sirop de porumb bogat în fructoză, sirop de arțar, sirop de glucoză, glucoză-fructoză, fructoză, zaharoză, glucoză, lactoză, lactoză hidrolizată, galactoză, zaharuri în nectaruri, cum ar fi nectarul de flori de cocos, nectarul de curmale, nectarul de agave, zaharuri din dulceață, adăugate ca ingrediente.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente