sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăEconomico-socialSocialLa muncă, nu la întins mâna. Beneficiarii de ajutor social, apți de...

La muncă, nu la întins mâna. Beneficiarii de ajutor social, apți de muncă, au fost puși la treabă

14 persoane care beneficiază de ajutor social (venit minim garantat) au fost puse la treabă pe parcursul zilelor trecute. Printre activitățile desfășurate se numără curățarea trotuarelor de zăpadă, în diminețile în care a nins au făcut curat pe strada Ilișești, în fața Centrului Social Prichindel, și igienizarea împrejurimilor din zona Podului Decebal. 

Potrivit Direcției de Asistență Socială Satu Mare, persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social desfășoară periodic activități în folosul comunității. Locaţiile de desfăşurare a activităţilor se stabilesc de către Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare şi Poliţia Locală Satu Mare, în funcție de numărul de persoane comunicat de către Direcția de Asistenţă Socială Satu Mare. Programul se stabileşte pentru zilele de luni, marţi, miercuri şi joi ale săptămânii. 


“Printre activitățile cuprinse în Planul de acţiuni şi de lucrări de interes local pe anul 2023 pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social se numără: salubrizarea zonelor municipiului unde se constată locuri de depozitare a deşeurilor menajere clandestine; curățarea şi igienizarea curților centrelor din subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare; curățarea şi igienizarea bazelor sportive aflate în proprietatea Municipiului Satu Mare; decolmatarea şanțurilor şi rigolelor din domeniul public şi privat al municipiului; curăţarea trotuarelor şi aleilor pietonale în locaţiile din municipiu unde există imobile nelocuite, iar aceste străzi nu sunt incluse în programul de salubrizare și alte acţiuni sau lucrări de interes local aprobate de primar, prestate în cadrul instituţiilor sau serviciilor publice; curățarea locațiilor de pe domeniul public unde sunt amplasate illegal anunțuri/afișe care promovează diverse evenimente, iar în perioada martie – octombrie sunt implicați în acțiuni de curățare a deşeurilor menajere şi resturi de vegetație a zonelor aferente celor două diguri ale râului Someş și a altor zone verzi din municipiu”, mai precizează DAS Satu Mare.


 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente