joi, mai 16, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareLansare de carte și cd semnate, Roșu Răzvan

Lansare de carte și cd semnate, Roșu Răzvan

Miercuri, 13 decembrie, antropologul Răzvan Roșu își prezintă un CD cu muzică tradițională moțească intitulat: „Din crângurile Țării Moților”. Evenimentul va avea loc la Secția de Artă a Muzeului Județean Satu Mare (Piața Libertății nr. 21), începând cu ora 14.00.

CD-ul conține piese de folclor muzical pe care moții din județul Satu Mare le-au adus cu ei din localitățile de origine, transmise transgenerațional: semnale la tulnic, hori, zâcăli la fluier, melodii de joc sau strigături.

Răzvan Roșu – doctorand la Viena și Cluj-Napoca, va vorbi și despre o parte din cercetările sale antropologice și etnomuzicologice.

De asemenea, va fi prezentată și cartea „Multiculturalitate și enclavizare culturală în Transilvania” care abordează problema schimbului cultural. Volumul se compune din mai multe studii antropologice de caz din Transilvania – implicit din județul Satu Mare – care fac referire la români, maghiari, șvabi, țigani (rromi).

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare, Asociația Culturală „Nepoții Iancului” și va avea loc la Secția de Artă a Muzeului Județean Satu Mare – Piața Libertății nr. 21, începând cu ora 14.00.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente