AcasăPoliticaLegea care sancționează organizațiile fasciste, rasiste și xenofobe a fost adoptată de...

Legea care sancționează organizațiile fasciste, rasiste și xenofobe a fost adoptată de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea care prevede pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru inițierea sau susținerea organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Proiectul a trecut cu 173 de voturi pentru, 101 împotrivă și 6 abțineri.

Legea a fost reexaminată la solicitarea președintelui Nicușor Dan, care a atras atenția că unele prevederi ar putea genera interpretări abuzive. Parlamentarii au respins însă obiecțiile, menținând forma inițială trimisă la promulgare.

Dezbaterile au fost tensionate. Reprezentanții AUR, POT și SOS România au criticat proiectul, susținând că limitează libertatea de exprimare. În schimb, UDMR a argumentat că libertatea de exprimare nu poate justifica xenofobia și rasismul, iar legea respectă deciziile Curții Constituționale.

Actul normativ prevede și pedepse între 1 și 5 ani de închisoare pentru distribuirea de materiale fasciste sau rasiste, sancțiune care crește cu jumătate dacă răspândirea se face online.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare