Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) reamintește că serviciile sociale pot funcționa legal doar pe baza licenței de funcționare, document care confirmă respectarea standardelor minime de calitate și a condițiilor impuse de legislația în vigoare.
Pentru obținerea licenței, furnizorii trebuie să depună cererea de licențiere, fișa de autoevaluare și documentele justificative care atestă modul de organizare și funcționare a serviciului. După analiza dosarului, inspectorii sociali efectuează evaluări în teren, verificând dacă sunt îndeplinite criteriile privind calitatea serviciilor, condițiile oferite beneficiarilor, calificarea personalului și respectarea drepturilor persoanelor asistate.
Pentru serviciile nou-înființate, ANPIS poate emite licență provizorie, urmând ca, după evaluarea finală, să fie acordată licența de funcționare valabilă cinci ani, dacă sunt îndeplinite toate cerințele legale.
Instituția subliniază că certificatul de acreditare al furnizorului nu este suficient pentru desfășurarea activității. Funcționarea unui serviciu social fără licență de funcționare constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 50.000 și 80.000 de lei.
ANPIS încurajează furnizorii să respecte procedurile de licențiere, pentru a asigura servicii de calitate și protecția beneficiarilor din sistemul de asistență socială.


