sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleCu poti scapa de plata timbrului de mediu

Cu poti scapa de plata timbrului de mediu

timbru-de-mediuLa începutul lunii februarie Guvernul României a emis Ordonanța de Guvern 9/20013, privind înmatricularea autoturismelor noi sau second hand pe teritoriul României. Taxa pe timbru de mediu este mai mare cu zece la sută față de vechea taxă de poluare. Pentru că trăim în România și orice lege conține o portiță de scăpare, noua legislație privind timbrul de mediu a fost deja ocolită. Fără procese și adrese către Direcțiile de Finanțe Județene, ci doar cu un simplu drum până la cel mai apropiat notar public. În ultimele patru săptămâni, la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor  s-au prezentat mai mulți proprietari de autoturisme care au solicitat înmatricularea autoturismelor, pe baza unor documente notariale din care rezultă că dreptul de proprietate al autorutismului provine dintr-un partaj voluntar. Astfel OUG 9/2013, la articolul 8 , litera f, prevede că ”timbrul de mediu nu se plătește atunci când autovehiculele sunt dobândite prin partaj”. Pe baza acestei prevederi românii se prezintă în fața unui notar public și solicită efectuarea unui partaj voluntar.

Un notar explică, sub protecția anonimatului, cum funcționează schema. ”Azi am avut deja două cazuri. Mașina este cumpărată, să zicem din Germania, și apoi vândută pe baza unui act de mână la doi cumpărători. Cei doi încep demersurile pentru înmatricularea mașinii și, după ce ajung la RAR, unde obțin certificatul de autenticitate, se prezintă la notarul public unde solicită partajul voluntar, adică proprietatea trece asupra unuia dintre cei doi foști proprietari, cu obligația ca cel care pierde proprietatea să primească o compensație, adică o sultă, proporțională cu contribuția avută la cumpărarea autoturismului. De multe ori, aceste sulte nu se plătesc deoarece cei care se prezintă în fața notarului sunt înțeleși”. Pentru moment, metoda nu este foarte cunoscută.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente