Polițiștii au distribuit 500 de scrisori cu mesaj preventiv cetățenilor din cartierul Micro 15

Publicat la data de5 iunie 2013 » 678 Views» De: JSM - redactia » Locale, Stiri Satu Mare

politistCampania de prevenire a furturilor din locuințe „Nu-ți scăpa casa din ochi!”, inițiată de Poliția Română, continuă în județul nostru cu noi acțiuni desfășurate de polițiști în municipiul Satu Mare.

Săptămânal, în fiecare zi de marți, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare și-au propus să distribuie către cetățeni câte 500 de scrisori, promovând astfel mesajele de atenționare, dar și recomandările preventive. Polițiștii au discutat cu sătmărenii pe această temă, a prevenirii furturilor din locuință, atrăgând atenția că prin respectare unor reguli simple, poate fi redus considerabil riscul de a deveni victimă a unui furt din locuință.

După acțiunile organizate în săptămânile anterioare în Centrul Nou, Micro 17 respectiv Micro 16, marți, 4 iunie, polițiștii au distribuit scrisorile campaniei în cartierul Micro 15, fiind vizați cetățenii care locuiesc la blocuri.

Polițiștii au căutat, în special, locațiile vulnerabile, de exemplu blocurile în care accesul în scară este facil: nu dispun de interfon ori acesta nu funcționează, ori acolo unde locatarii permit cu ușurință accesul celor care sună la interfon, vecinii nu se cunosc între ei, ca în cazul blocurilor cu 10 etaje, unde fluctuația persoanelor este mare, existând multe apartamente închiriate.

Polițiștii prezenți la acțiune, aparținând formațiunilor de prevenire și proximitate, au discutat cu cetățenii pe care i-au întâlnit și le-au făcut recomandări concrete, adaptate situațiilor particulare ale fiecăruia. În special cei ce  locuiesc la parter și etajul 1 au fost atenționați de polițiști și sfătuiți să nu doarmă cu geamurile sau balcoanele deschise chiar dacă suntem în sezonul cald și să fie atenți la persoanele care pătrund în mod nejustificat în scară, experiența verilor trecute arătându-ne că cetățenii din Micro 15 au reclamat frecvent la Poliție furturi din scările blocurilor sau din beciuri.

Acțiunile de prevenire a furturilor din locuințe vor continua în perioada următoare, în toate orașele din județ urmând a fi distribuite în cursul lunii iunie scrisori cetățenilor de la blocuri, ulterior, în luna iulie fiind programate și alte genuri de activități circumscrise campaniei „Nu-ți scăpa casa din ochi!” .

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.