joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleSărbătoare medievală cu cavaleri și legende la cetatea Ardudului

Sărbătoare medievală cu cavaleri și legende la cetatea Ardudului

ardud medieval (2)Sâmbătă, 20 iulie s-a dat startul primei ediții a festivalului “Ardudul Medieval”.  Pe parcusrul celor două zile,  orașul Ardud s-a transpus în epoca cavalerilor și a legendelor cu prințese.

Sâmbătă,

Simpozion istoric cu final de poveste

În prima zi a manifestărilor,  a avut loc la cetate, un simpozion cu temă istorică despre trecutul cetății din Adrud.

Și cum asemenea povești nu pot fi trecute cu vederea, conducerea Primăriei Ardud, în frunte cu edilul localității, Ovidiu Duma și cu un grup inimos de voluntari s-au gândit să reînvie pentru un răstimp de două zile legendele cetății, și de a aduce ceva din spiritul culturii medievale între zidurile proaspăt renovate.

Despre rolul familiei Dragfi au vorbit dr. Marius Diaconescu de la Facultatea de Istorie din București, dr. Livia Ardelean de la Arhivele Naționale Cluj-Napoca dar și cercetătorul sătmărean, dr. Viorel Ciubotă.

Pentru a fi consecvenți până la capăt mai trebuie amintit că la simpozion au participat: prefectul Eugeniu Avram, deputații Octavian Petric și Ovidiu Silaghi, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, consilieri județeni și locali, respectiv iubitori ai istoriei ținuturilor Sătmărene.

Și cum trecutul cetății are și o puternică încărcătură de poveste, simpozionul s-a terminat cu lansarea celei de-a II-a ediții a romanului „Șerpoaica” semnat de Karina Mureșanu Vlad. La eveniment a participat și autoarea romanului, care venise tocmai din Portugalia pentru a-și lansa cartea în mijlocul ardudenilor.

Romanului a văzut lumina tiparului la Editura “Ecou Transilvan”.

Despre romanul Karinei au vorbit directorul Centrului de Creație, Felician Pop, poetul și scriitorul Robert Laszlo dar și editoarea cărții, Nadia Baciu. Însă cea mai bună caracterizare a poveștii a făcut-o autoarea spunând despre romanul ei că „este o poveste pentru oameni mari. Dar asemenea povești am întâlnit peste tot în județ. Aș aminti în acest sens legendele din „satul cu zâne”, Cămârzana dar și cele legate de biserica din Acâș”, a subliniat Karina Mureșanu Vlad.

Cu acest roman Karina M. Vlad, autoarea “Șerpoaicei”, vine să umple un gol imens în domeniul romanului istoric românesc în general și a Sătmarului în special, dezvăluind o poveste fascinantă, veche de secole.

Dumincă

Parada cavalerilor

Seria evenimentelor a continuat si dumincă, cu o reușită paradă, în cadrul căreia au defilat atât oficialități cât și localnici din oraș, îmbrăcați în costume medievale.ardud medieval (8)

Unul din cel mai fascinant moment a fost scenetă Ordinului Cavalerilor Lup care au refăcut legenda cetății, cea legată de fiica lui Rakoczi, Vilma. Reprezentațiile au avut loc chiar în curte, acolo unde cavalerii și-au instalat tabăra.

Evenimentele medievale au ținut până târziu în noapte, printre momentele zilei amintim: Farsa Jupânului Pathelin – Teatru Scenă, Turnirul Cavalerilor – Prezentări arme, Scenă de Han, Înfruntări Cavalerești – Ordinul Cavalerilor Lup, Patru mituri Transilvănene – Spectacol cu foc și ardere de vrăjitoare, Fiii Lupului – Ordinul Cavalerilor Lup, încinerarea Eroului Pierdut, Retragerea Cavalerilor – Ordinul Cavalerilor Lup,  foc de tabără Cavalerească.

Pe scena ampalsată langă cetate, au urcat artiști și formații de muzică medievală, care au prezentat un moment de neuitat celor prezenți.

Seria manifestărilor s-a încheiat cu un foc de tabără și o lansare de lampioane.

Festivalul Medieval a fost organizat de Primăria orașului Ardud împreună cu Casa de Cultură „Mircea Augustin”.

ardud medieval (1)

ardud medieval (9)ardud medieval (7)ardud medieval (5)ardud medieval (4)ardud medieval (3)ardud medieval1 (1)

ardud medieval1 (2)ardud medieval1 (3)ardud medieval1 (4)

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente