marți, martie 19, 2024
AcasăLocaleLucrările de modernizare a Aeroportului Internațional Satu Mare, întârzie să înceapă. Președintele...

Lucrările de modernizare a Aeroportului Internațional Satu Mare, întârzie să înceapă. Președintele CJSM, la mijloc

Au trecut trei luni de la semnarea contractului de lucrări pentru modernizarea Aeroportului Internațional Satu Mare, un proiect deosebit de important pentru județul nostru, iar lucrările nu au început nici până în prezent.

Singura problemă este că investiția finanțată prin fonduri europene (FEDR), are o condiție principală pentru acordarea banilor: lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023. Dacă ne uităm în calendar, putem constata că din acest an au mai rămas 7 luni, timp în care sperăm ca lucrările să poată fi finalizate.

Dacă lucrurile nu încep în cel mai scurt timp, județul nostru ar putea pierde această finanțare, așa cum s-a întâmplat și la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

Potrivit directorului Aeroportului Internațional Satu Mare, Mihai Pătrașcu, demararea lucrărilor întârzie deoarece nu a fost finalizat proiectul tehnic, dar în fapt este vorba despre o tărăgănare care să permită finalizarea contractelor de dare în subantrepriză către unele firme agreate (abonate la lucrările din bani publici) de UDMR Satu Mare.

Problema n-ar fi nici aceasta, ci faptul că dacă nu se eliberează în cel mai scurt timp ordinul de începere a lucrărilor, Aeroportul Internațional Satu Mare este în pericol să piardă o finanțare în valoare de 311.849.839 lei. În acest caz, Aeroportul Satu Mare ar pierde un start de aproximativ 30 – 40 de ani, adică ne-am întoarce în timp.

Într-o astfel de situație, pierderea ar fi pentru toti locuitorii judetului Satu Mare, fapt care ne-ar propulsa din nou în coada clasamentului. Sătmărenii speră, ca totuși, președintele Consiliului Județean Satu Mare și directorul Aeroportului Satu Mare să ia în serios acest proiect și să de-a drumul la lucrări cât mai urgent.

Date tehnice

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare” este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și are o valoare de 311.849.839 lei. La data de 13 februarie 2023, Consiliul Județean Satu Mare anunța semnarea contractului de lucrări cu Asocierea Bogart-Selina-Uti.

În cadrul acestui proiect va fi construit un drum tehnologic perimetral cu o lungime de peste 8 km, o remiză PSI, un gard perimetral inteligent, va fi achiziționată o autospecială de intervenție, o ambulanță și vor fi instalate echipamente moderne pentru efectuarea controlului de securitate.

Contractul are o valoare de peste 48 de milioane de lei, bani asigurați din fonduri europene, alocări de la bugetul de stat și din bugetul local al Județului Satu Mare.

Acest contract de lucrări face parte dintr-o investiție mai amplă, în valoare de peste 80 de milioane de euro, care vizează extinderea și modernizarea întregului aeroport.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente