duminică, mai 19, 2024
AcasăsusLucrările la bacalaureat, corectate în alte județe decât cele în care se...

Lucrările la bacalaureat, corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul

bacalaureat-satu-mare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul, începând din sesiunea iunie-iulie.

Sorin Câmpeanu a precizat că această hotărâre va face obiectul unui ordin de ministru, care se va aplica de la examenul din iunie-iulie, începând cu sesiunea probelor scrise.

Anterior, Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învățământ preuniversitar, a declarat că lucrările scrise ale celor care susțin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului județean și trimise apoi, într-un alt județ, cu ajutorul angajaților Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită și la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă și în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorți pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se știe dinainte județul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) arăta, luni, că susține propunera Ministerului ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte județe.

Reprezentanții FSLI consideră că prin schimbarea modalității de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.

„O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului și această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susțin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiți elevi să fie favorizați”, a precizat președintele FSLI, Simion Hancescu.

Examenul de bacalaureat a început în 8 iunie cu probele orale și de competențe, care se vor încheia în 26 iunie.

Probele scrise de la bacalaureatul vor începe în 29 iunie, cu testul la limba și literatura română, iar în 30 iunie va fi proba la limba și literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenții profilului real, și istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului și specializării.

Rezultatele vor fi afișate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestațiile vor fi depuse în aceeași zi, între orele 12.00 și 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluționate. Rezultatele finale vor fi afișate în 10 iulie.

Aproape 170.000 de candidați s-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, cu peste 7.000 mai mulți decât în aceeași sesiune a anului trecut, potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN).

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente