sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăDivertismentMarna Nouă in straie de sarbatoare - Ziua Moților din Câmpie -...

Marna Nouă in straie de sarbatoare – Ziua Moților din Câmpie – Ziua Iancului

Pe lângă Nașterea Maicii Domnului, locuitorii din Marna Nouă au sărbătorit ieri, 8 septembrie și „Ziua Moților din Câmpie – Ziua Iancului”. Cu această ocazie în centrul satului au fost dezvelite busturile lui Avram Iancu și a Pelaghiei Roșu (învățătoare și eroină a Revoluției din 1848). La manifestările dedicate acestei zile au participat președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, primarul și viceprimarul din Sanislău, Kardos Zoltan respectiv Răzvan Roșca, directorul Casei Județene de Pensii, Eugenia Sabău, președintele filialei județene a Societății „Avram Iancu”, Vasile Pașca dar și moți din localitățile aflate în vecinătatea municipiului Carei. Sărbătoarea a început cu intrarea în localitate a unui grup de săteni din Mărișel, urmat de călăreți, tulnicăresele din Ianculești și artiști populari. Tot cu această ocazie, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor.

În luarea de cuvânt Adrian Ștef a declarat că „asistăm azi la un eveniment emoționant, îl celebrăm pe Crăișorul Avram Iancu. Așa cum în urmă cu aproape 100 de ani ați venit pe aceste meleaguri să fiți de pază la hotarele țării, așa acum aveți datoria de a păstra neatinse tradițiile voastre. Aveți norocul de a fii urmașii moților, păstrători ai frumoaselor tradiții din Apuseni, dar și români, mândrii sătmăreni. Avem o identitate clar definită, tulburătoare și inconfundabilă. Dumneavoastră sunteți parte vie a unui întreg care pulsează cu credință, abnegație și uriașă iubire. Împreună trebuie să luptăm ca simbolurile naționale, limba, imnul și drapelul să nu dispară. Fie ca duhul lui Iancu pe care l-ați adus pe aceste meleaguri să dăinuiască veșnic”.
După luările de cuvânt ai invitaților a început spectacolul folcloric oferit de către cunoscuții artiști ai meleagurilor sătmărene.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente