joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleNationaleMedici români vor acorda îngijiri militarilor ucraineni

Medici români vor acorda îngijiri militarilor ucraineni

ingrijiri

O echipă de medici militari va pleca, miercuri, în Ucraina, pentru trierea răniților care vor fi aduși ulterior în spitale din România, a anunțat, marți, ministrul Apărării, Mircea Dușa.

Mircea Dușă a făcut aceste declarații, marți, la Poligonul Smârdan din județul Galați, unde s-a aflat pentru a asista la un exercițiu militar.

„În cursul zilei de mâine (miercuri – n.r.), o echipă de medici militari va pleca la Kiev pentru a face trierea militarilor sau a răniților care vor fi tratați în spitalele militare din România”, a declarat ministrul Mircea Dușa.

El a precizat că, după ce se va face trierea răniților, un avion militar îi va transporta pe aceștia la spitalele militare din România.

„Deocamdată vorbesc de spitalele militare pentru că noi am primit această misiune de a acorda acest ajutor umanitar Ucrainei și pe măsură ce medicii noștri vor face trierea răniților vom organiza și transportul cu un avion militar”, a spus Dușa.

Ministrul Apărării a fost prezent, marți, la Poligonul Smârdan din județul Galați, unde are loc Faza I a exercițiului multinațional Saber Junction 15 – Early Entry. Este vorba despre o operație aeropurtată la care participă structuri militare americane din Brigada 173 Aeropurtată și Regimentul 2 Cavalerie, cărora li s-au alăturat militari români de la Brigada 282 Mecanizată.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, declara, în urmă cu o săptămână, la Kiev, în cadrul declarației de presă comune susținută cu Klaus Iohannis, că în urma discuțiilor s-a stabilit acordarea de tratament medical de către România și Germania, soldaților ucraineni.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente