luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareMembrii grupării Sectorul Dreptei au plecat de la granița cu Transnistria

Membrii grupării Sectorul Dreptei au plecat de la granița cu Transnistria

Membrii grupării ultranaționaliste ucrainene Sectorul Dreptei nu au reușit să instaleze un punct de control la granița cu regiunea separatistă moldoveană Transnistria și au plecat, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului de frontieră din sudul Ucrainei, citat de agenția rusă TASS.

„Persoane care s-au prezentat drept activiști ai Sectorului Dreptei au venit la punctul de control Timkovo, la frontiera ucraineano-moldoveană, la 17 iulie. Ei le-au oferit polițiștilor de frontieră ajutorul lor la apărarea frontierei și combaterea contrabandei. Comandantul punctului de control le-a recomandat să ceară permisiunea unui organism superior. Ulterior, ei au ridicat steagurile organizației lor, s-au fotografiat cu aceste steaguri în fața punctului de control și au plecat”, a declarat luni purtătorul de cuvânt.

Filiala din Odesa a grupării ultranaționaliste a scris duminică pe pagina sa de Facebook că „un punct de control a fost organizat în apropierea localității Timkovo din regiunea ucraineană Odesa, pentru a controla granița cu Transnistria și a preveni contrabanda”.

Sectorul Dreptei a precizat că vameșii și polițiștii de frontieră ucraineni au o atitudine „pozitivă față de cooperarea” cu organizația ultranaționalistă. Gruparea a adăugat că nu va opri pentru verificări mașinile, ci va exercita un control public asupra activităților ofițerilor vamali.

Sectorul Dreptei se află în spatele unui scandal legat de contrabandă în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria și Slovacia.

La 11 iulie, membri înarmați ai grupării extremiste, care este interzisă în Rusia, au deschis focul asupra rivalilor lor în timp ce discutau despre „redistribuirea sferelor de influență” în Mukaceve. Extremiștii au tras apoi cu arme automate și lansatoare de grenade asupra polițiștilor sosiți la locul incidentului.

Ei au distrus mai multe mașini de poliție și au incendiat un punct de control al poliției rutiere și o benzinărie. Prin urmare, trei persoane au fost ucise și alte 11 rănite.

Confruntările armate cu forțele ucrainene au continuat câteva zile, generând temeri privind riscul unui nou conflict militar, de data aceasta în vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria și Slovacia.

Organizația ultranaționalistă, implicată în protestele violente care au condus la înlăturarea regimului prorus Viktor Ianukovici la începutul anului 2014 și în conflictul separatist din estul Ucrainei, refuză predarea armelor, argumentând că vrea să oprească traficul ilegal cu țigări spre Ungaria și Slovacia, în contextul în care contrabanda i-ar îmbogăți pe politicienii ucraineni.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente