„Pune-ți nădejdea în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândește la Dânsul și El îți va netezi toate cărările tale” (Pildele lui Solomon 3, 5-6). Căci, fără Dumnezeu, devenirea este o simplă promenadă către nicăieri…
Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
ca fiului risipitor, de pâine;
ca muribundului, de tot ce-i viu:
parcă e foamea-ntregii lumi în mine…
Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
precum i-e rădăcinii însetate
a ierbii rătăcită în pustiu
cu frunzele uscate şi crăpate…
mi-e dor de Tatăl sufletului meu
cum orbului i-e sete de lumină;
bătrânului lepros, de trupul său
şi sfântului, să n-aibă nici o vină…
mi-e dor de Tatăl sufletului meu
ca dorul unui osândit la moarte
ce tânăr zace prins în lanţul greu
al plânsului din ultima lui noapte…
mi-e dor de Tatăl sufletului meu
ca fiului risipitor, de pâine;
ca muribundului, de tot ce-i viu:
parcă e foamea-ntregii lumi în mine…
mi-e dor de Tatăl sufletului meu
în orice gând şi orice respirare;
spre El tânjeşte inima mereu
cu orice bucurie şi-ntristare…
mi-e dor de Tatăl sufletului meu
precum întregii Firi, de mântuire;
precum lui Dumnezeu, de Dumnezeu;
precum copilăriei, de iubire…
mi-e dor de Tatăl sufletului meu,
dor dureros, mistuitor, ascuns…
un dor ce-L face om pe Dumnezeu,
când inima Îl strigă pe Iisus!
mi-e dor… dar nu mi-e dor de-ajuns!
zilnic îl sting cu pofte şi păcate…
dar, iar l-aprinde dulcele Iisus
când Se pogoară după mine-n moarte…
Căci doru-acesta-i chiar durerea Vieţii
rănită-n mine de păcatul meu…
Ea-şi poartă Crucea-n inima tristeţii,
ca să îmi fie mie dor de Dumnezeu…
mi-e dor de Tatăl sufletului meu…
(Marius Iordăchioaia, Cineva mă caută prin viața mea)
