AcasăEconomico-socialMinistrul Mediului demontează zvonurile privind interzicerea centralelor de apartament: “Nu există nicio...

Ministrul Mediului demontează zvonurile privind interzicerea centralelor de apartament: “Nu există nicio normă europeană”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a reacționat ferm în cadrul unei emisiuni TV față de zvonul intens vehiculat pe platformele online, potrivit căruia Uniunea Europeană ar intenționa să interzică instalarea centralelor termice de apartament. Oficialul cataloghează informația ca fiind un „fake news” și respinge categoric existența vreunei reglementări europene în acest sens.

“Provoc pe oricine să găsească o normă care interzice centralele. Nu există.”

Potrivit Dianei Buzoianu, în spațiul digital circulă tot mai multe dezinformări pe tema ecologiei și politicilor de mediu, nu doar în România, ci la nivelul întregii Uniuni Europene.

„Pe partea de mediu, există platforme foarte ocupate să dea dezinformări. Practic, cei care luptă pentru un mediu sănătos sunt portretizați ca vinovați pentru toate relele. Îl provoc pe orice om care vrea să-mi argumenteze concret să găsească norma europeană prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale. Nu există”, a afirmat ministrul.

Discuții, dar fără decizii legislative

Deși Buzoianu admite că au existat unele dezbateri în forurile europene privind centralele individuale, subiectul nu a generat vreo reglementare concretă sau interdicție oficială. Ea subliniază rolul esențial al politicienilor în combaterea acestor dezinformări, care pot alimenta temeri nejustificate și pot fi instrumentalizate politic.

„E treaba noastră, a celor implicați în procesul decizional, să demontăm astfel de mituri. Pentru că ele creează frici care sunt apoi folosite în scop electoral de către mișcările extremiste.”

Clarificare oficială pentru cetățeni

Mesajul Dianei Buzoianu vine ca o tentativă de calmare a opiniei publice, afectată de campanii de dezinformare tot mai agresive. Ministerul Mediului nu susține interzicerea centralelor de apartament, iar nicio autoritate europeană nu a impus o astfel de măsură.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare