Îmbrăcămintea poate fi un mijloc prin care ne exteriorizăm, în mare măsură, personalitatea, gusturile, posibilitățile și adesea chiar dispoziția sufletească. Moda la biserică a devenit o chestiune discutată în mai toate familiile creștine, dobândind conotații diferite: pentru unii, un imbold de a cerceta biserica, iar pentru alții, un obstacol de netrecut în calea frecventării cu regularitate a lăcașului divin, datorat situației financiare.
Sfântul Apostol Pavel recomandă “îmbrăcămintea cuviincioasă” în detrimentul extravaganței. De asemenea, proorocul Isaia ne prezintă tabloul serafimilor care Îl laudă neîncetat pe Dumnezeu astfel: “Am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele hainei Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau. Și strigau unul către altul, zicând: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia VI; 1-3). Când pășim pragul bisericii lui Dumnezeu, suntem datori să lăsăm la o parte orice preocupare legată de lumea materială, conform cântării heruvimice din cadrul Sfintei Liturghii: “Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viață Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm. Ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel înconjurat, în chip nevăzut, de cetele îngerești”. De aici deducem modul în care noi trebuie să ne prezentăm la întâlnirea cu Dumnezeu, Creatorul și purtătorul nostru de grijă: cu trupul acoperit și cu sufletul curat.
Îi aud pe mulți credincioși spunând: “nu vin la biserică, deoarece nu am haine la fel de frumoase ca ceilalți creștini din jurul meu”. Însă, această mentalitate este total deplasată. Venirea noastră la biserică nu ar trebui să fie condiționată de modul în care ne îmbrăcãm. Este adevărat: nu ne îmbrăcăm oricum. Dintotdeauna, românul nostru a avut un costum, pe care îl păstra “pentru biserică” sau “pentru Paști”. Nu e obligatoriu să fie după ultima modă, ci contează să fie curat. Mai presus de acest lucru, importantă este curăția lăuntrică, curăția inimii, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: “Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei V; 8).
La polul opus, sunt cei care vin la biserică cu scopul declarat de a face paradă. Vorbesc la modul general. Toți suntem expuși acestei tentații, într-o măsură mai mare sau mai mică, mai ales că trăim într-o lume a modei, o lume care pune tot mai mult accent pe ideea că “haina îl face pe om”. Însă, dacă îmbrăcămintea noastră elegantă este însoțită de aurul credinței vii, lucrătoare prin iubire și fapte bune, acest fapt nu constituie neapărat un păcat. Fiecare creștin se îmbracă cu ce are mai frumos, dar nu pentru a concura cu cei din jur, ci pentru a-I da cinstea cuvenită lui Dumnezeu. Dacă la întâlnirea cu un om important din conducerea statului te duci îmbrăcat bine, atunci nu se cuvine oare, ca la întâlnirea cu Împăratul cerului și al pământului să te înfățișezi în hainele tale cele mai alese? Chiar și preoții, la oficierea serviciilor divine, nu se prezintă oricum în fața lui Dumnezeu și a credincioșilor, ci îmbrăcați cu veșmintele cele mai frumoase, tocmai pentru a crea o atmosferă solemnă, de sărbătoare.
În concluzie, nu contează neapărat cât de elegant vii la biserică, ci primordială este atitudinea ta față de Dumnezeu și față de aproapele tău, acea curăție a inimii cerută de Domnul, despre care vorbeam înainte, ea fiind cea care ne va permite vederea lui Dumnezeu în Împărăția Lui.
