Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat astăzi contractul de execuție pentru modernizarea străzilor Drumul Luncii, Petalelor, Vinului și Afinelor, un nou pas în programul de îmbunătățire a infrastructurii rutiere din oraș.
Lucrările vor fi realizate de S.C. Antrepriza Reparații și Lucrări ARL Cluj-Napoca, iar investiția depășește 2,67 milioane lei, fondurile provenind integral din bugetul local. Proiectul prevede asfaltarea unui total de 2,34 kilometri de străzi, cu o durată de execuție estimată la 12 luni.
Prin această investiție, municipalitatea continuă procesul de modernizare a cartierelor și de creștere a calității vieții pentru locuitorii din zonele vizate, asigurând acces rutier îmbunătățit și condiții de trafic mai sigure.


