sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareNegrești-Oaș a fost declarat stațiune turistică

Negrești-Oaș a fost declarat stațiune turistică

Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern.
De asemenea, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local: Baia de Fier – județul Gorj, Boghiș – județul Sălaj, Colibița – județul Bistrița-Năsăud, Moisei – județul Maramureș, Negrești Oaș – județul Satu Mare, Pojorâta – județul Suceava, Sângeorgiu de Mureș – județul Mureș, zona Băile Banffy – municipiul Toplița, județul Harghita, zona Băile Ocna Dej – municipiul Dej, județul Cluj, zona Moinești-Băi – municipiul Moinești, județul Bacău.
Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente