joi, martie 28, 2024
AcasăPoliticaInternationalNicolae Ciucă: Admiterea în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută...

Nicolae Ciucă: Admiterea în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută de metri

Parlamentul European a adoptat, marți 18 octombrie 2022, cu largă majoritate (547 voturi pentru, 49 voturi contra şi 43 de abţineri), rezoluția care propune primirea României în spațiul de liberă circulație Schengen.

Până la sfârșitul anului 2022 Consiliul Uniunii Europene  – care este forul decident – ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a aproba admiterea României și Bulgariei în spațiul Schengen.

Dacă se va întâmpla, acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne (din perspectiva UE, n.r.) în cazul ambelor state membre, în prima parte a anului 2023.

România a mai făcut încă un pas către admiterea în Spațiul Schengen: Parlamentul European a votat o rezoluție prin care cere Consiliului Uniunii Europene să aprobe intrarea țării noastre în spațiul de liberă circulație. Votul covârșitor în favoarea cauzei României a venit pe fondul susținerii pe care o avem din partea Partidului Popular European, care are cel mai numeros grup de europarlamentari.

La ultimul congres al PPE, ținut la Rotterdam, în iunie, delegația PNL a propus ca în rezoluția lucrărilor să fie inclusă și susținerea pe care grupul popularilor o acordă României în demersul de aderare la Schengen. Azi am văzut cât de important este sprijinul marii familii europene de centru-dreapta, din care PNL face parte. Admiterea în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută de metri”, transmite premierul Nicolae Ciucă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente