Guvernul propune modificări legislative care impun angajatorilor reguli mai stricte pentru prevenirea violenței și hărțuirii la locul de muncă, proiectul primind raport favorabil în Comisia pentru muncă din Senat. Noile măsuri se aplică atât la sediul companiei, cât și în telemuncă, în deplasările de serviciu sau în comunicarea online dintre colegi.
Angajatorii vor fi obligați să implementeze sisteme sigure și confidențiale prin care angajații să poată raporta incidentele de hărțuire sau violență. De asemenea, regulamentele interne trebuie actualizate astfel încât să includă reguli clare de prevenire, cunoscute de toți angajații. Termenul de conformare este de trei luni, iar nerespectarea prevederilor poate atrage amenzi între 3.500 și 7.000 de lei.
Legea definește hărțuirea ca orice comportament ostil sau abuziv – de la remarci și glume obscene, distribuirea de materiale indecente, până la comentarii despre aspectul fizic sau acțiuni care creează un mediu intimidant. Sunt incluse și forme de atenție nedorită, precum urmărirea, apelurile sau mesajele cu conotații sexuale, inclusiv pe rețelele sociale.


