luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareNoi puncte de trecere a frontierei se deschid la Satu Mare

Noi puncte de trecere a frontierei se deschid la Satu Mare

Începând de mâine, 18.02.2017, în fiecare zi de sâmbătă, între orele 10,00 -18,00 vor fi deschise trei noi puncte de trecere a frontierei cu Ungaria și anume la: Bercu – Garbolc, Peleș – Zajta și Horea – Omboly.

Trecerea frontierei este permisă doar pentru cetățenii români sau maghiari, cu condiția ca acesta să dețină asupra sa un document de călătorie valabil – carte de identitate sau pașaport. Tranzitul frontierei de stat va fi deschis pentru persoane, vehicule și autovehicule cu masa maximă autorizată 3.50 tone.

Minorii vor putea traversa frontiera în aceste puncte doar însoțiți de ambii părinți, în caz contrar o pot face, în aceleași condiții ca și până acum, prin punctele consacrate (Petea – Csengersima, Urziceni – Vallaj)

Atât prefectul Radu Bud cât și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba speră ca după trecerea celor trei luni de monitorizare a indicatorilor de trafic, rezultatele înregistrate să ducă la concluzia de a menține permanent deschise noile puncte de trecere.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente