Udatul fetelor de Paști. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani și maghiari, dar este păstrat atât la țară, cât și la oraș. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârșitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat.
Tradiția „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie, de sute de ani, în localitățile harghitene locuite de romano-catolici și a început să fie împrumutata și de creștinii ortodocși.
Tradiția spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naștere la copii sănătoși și să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile și fetele își așteaptă musafirii cu ouă roșii, pălincă și prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii. Primii care pornesc la stropit sunt cei mici. Ei primesc zeci de oua, dar și prăjituri sau bani. Obiceiul udatului, numit in zona „locsolas”, se păstrează și la orașe. Aici, apa de izvor este înlocuita cu parfumuri sau deodorante mai scumpe sau mai ieftine, in funcție gustul sau buzunarul fiecăruia.
Tradiția stropirii de Pasti a fetelor se păstrează și la instituții, unde, în a treia zi de Pasti, unii șefi își stropesc angajatele și le compun mici poezioare. Unele dintre catrene au ușoare tente politice, altele sancționează aspectele negative ale societății actuale iar cele mai multe sunt menite sa stârnească râsul. După o zi întreagă de stropit, fetele trebuie să își spele hainele, dar și părul, pentru că, uneori, amestecul de mirosuri este de nesuportat.
În unele sate din Transilvania, fetele își iau revanșă în cea de-a treia zi de Paști, când e rândul băieților să fie stropiți. Acest obicei își are rădăcinile în urmă cu doua mii de ani, când evreii i-au stropit cu apă pe adepții lui Iisus care aduceau vestea Învierii.
Băieții se adună în grupuri și merg pe la casele în care sunt fete. Acestea nu sunt stropite până când „udătorii” nu rostesc versurile: „Am auzit că aveți un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească și mulți ani să trăiască!”.
La țară, fetele erau udate cu găleți pline cu apă. În timp, s-a renunțat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică și la oraș.
„Udătorii” își aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează și se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump.
Obiceiul udatului este amuzant și, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casele fetelor cu mulți udători sau admiratori.
