Viața este ca un joc, scrie P.S. dr. Irineu Pop-Bistrițeanul (Cuvântul dragostei, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997, p. 157). Sunt două echipe care joacă: a lui Hristos și a diavolului. E bine să privim la noi înșine în fiecare zi și să zicem: “de partea cui sunt într-adevăr: a lui Hristos-Dumnezeu ori a diavolului?”, fiindcă “nimeni nu poate să slujească la doi domni, spune Mântuitorul nostru, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona” (Matei VI; 24). Adesea, părăsind Legea lui Dumnezeu, împlinim voia diavolului prin faptele noastre negative. Satana face tot ce îi stă în putere pentru a ne determina să ne încredem în el și în noi înșine în loc să ne încredem în Hristos. Dar numai Hristos-Dumnezeu poate să ne salveze din robia păcatului și El ne va izbăvi dacă ne vom preda viețile noastre Lui, ancorându-ne nădejdea în puterea Sa. Dacă ne împărțim viața între Dumnezeu și mamona nu vom progresa decât foarte puțin (Ibidem, p. 158-159). Și acel “foarte puțin” nu va fi îndeajuns pentru a ne deschide poarta Raiului. Văzând cum lumea își pierde treptat-treptat interesul pentru adevăratele valori morale și spirituale, consider că e cazul să ne întrebăm în sinea noastră: “Sunt eu un slujitor al Mântuitorului? Sau al diavolului, care devine stăpânitorul acestui veac, aflat într-o continuă decadență, al acestei epoci desacralizate și ruinată din punct de vedere moral?” Răspunsul ne aparține. Un fapt este cert: lumea aceasta, în care trăim, nu e casa noastră, ci suntem numai călători prin ea. Parcă niciodată nu au fost batjocorite viața și persoana umană, valorile credinței și darul libertății ca acum. Dar, oare, nu ne dăm seama că viața grea pe care o trăim este și urmarea marilor și grelelor păcate ce se săvârșesc de către noi? Să ne trezim până nu va fi prea târziu și până ce diavolul nu va pune complet stăpânire peste noi.
“Dumnezeu și păcatul stau pe două planuri opuse, zice episcopul Nicolae Velimirovici. Nimeni nu poate întoarce fața către Dumnezeu, până ce mai întâi nu întoarce spatele păcatului. Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu, până ce mai întâi nu urăște păcatul” (apud ibidem, p. 160). Nimeni nu poate să slujească la doi domni. Ascultând cuvântul lui Dumnezeu și împlinind poruncile Sale, ne vom umple de lumină sfântă și ne vom feri de căile întunecoase ale păcatului. Cei care călătoresc pe pământ împreună cu Dumnezeu, cei care trăiesc împreună cu El, nu vor fi în pas cu diavolul, care ne dorește pieirea. “A recunoaște pe Dumnezeu și a trăi este același lucru. Dumnezeu este viață. Fără El nu există viață”, scria L.N. Tolstoi (vezi Leon Magdan, Cugetări laice despre religie și viață, Editura Acvila, 1998, p. 3; de asemenea, H.D. Lacordaire consemna: “Dumnezeu este aici, pe pământ, cea mai populară dintre ființe. În mijlocul câmpului, rezemat în unealta sa, țăranul își ridică ochii spre cer și printr-o mișcare simplă, ca și inima sa, le arată copiilor pe Dumnezeu. Sărmanul Îl cheamă, muribundul Îl strigă, cel rău se teme de El, cel binevoitor Îl slăvește, regii I se închină, armatele Îl pun în frunte. Victoria Lui Îi aduce laudă; înfrângerea, în El caută ajutor. Nu este timp, nu este loc sau împrejurare unde Dumnezeu să nu fie chemat și unde să nu Se arate”). Dumnezeu nu ne lasă singuri niciodată, ci ne ocrotește cu aripile Sale iubitoare. El ne întărește cu harul Său în așa fel încât să putem înfrunta și învinge amăgirile diavolului și greutățile existenței și să nu cădem în păcat (P.S. dr. Irineu Pop-Bistrițeanul, Pavăza credinței, Ed. Omniscop, Craiova, 1994, p. 32). Însă, ca să ieșim învingători suntem datori “să ne dăm toată silința ca să viețuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: Trebuie să doriți cerurile și cele din ceruri; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, să prefacem pământul în cer; să trăim pe pământ, ca și cum am trăi în cer; să ne grăbim să facem așa totul. Și pentru acestea să-L rugăm pe Stăpânul nostru. Nimic nu ne împiedică să ajungem la viața desăvârșită a puterilor celor de sus, chiar dacă locuim pe pământ; că e cu putință ca acela care trăiește aici să facă totul ca și cum ar fi acolo” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Editura IBMBOR, Omilia XIX, cap. V, p. 252, PSB, vol. 23, București, 1994). În lupta noastră cu ispitele din lume avem neapărată nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, de harul Lui care ne face nebiruiți, fiindcă “virtutea nu se datorește numai râvnei noastre, ci și harului de sus” (Ibidem). Domnul Iisus Hristos ne cheamă la o viețuire cerească împreună cu El, dându-ne totodată și puterea de a câștiga această cinste. Hristos, Capul, ne călăuzește din cer, călătorește împreună cu noi pe pământ, ne luminează calea, ne arată ținta finală, îndemnându-ne să ne răstignim pentru lume și, în același timp, să răstignim lumea în noi înșine, jertfindu-ne pentru a trăi în veșnicie cu El. Dacă primul om, Adam, care a avut ca moștenire paradisul, a suferit atâtea nenorociri din cauza unei singure neascultări săvârșite după ce a primit acea înaltă demnitate din partea lui Dumnezeu, ce iertare vom avea noi, care am primit ca moștenire cerul, care am ajuns împreună-moștenitori cu Hristos, dacă alergăm la șarpe, adică la diavol, după ce S-a pogorât asupra noastră harul Sfântului Duh? (Ibidem, Omilia XII, cap. IV, pp. 150-151). Deci, totul depinde de alegerea pe care o facem: Dumnezeu sau diavolul.
Omul nu trebuie să se teamă de diavol, ci de Dumnezeu. “Dacă te temi de Domnul, vei birui pe diavol. Teme-te de faptele diavolului că sunt rele. Temându-te, însă, de Domnul te vei teme de faptele diavolului și nu le vei face, ci te vei feri de ele. Și toți câți se vor teme de Domnul și vor păzi poruncile Lui vor trăi în Dumnezeu… Înfrânează-te de la rău și nu-l fă! De la bine nu te înfrâna, ci fă-l! Cel ce lucrează binele să se înfrâneze de la orice rău. Trăiește în Dumnezeu!” (Herma, Păstorul, colecția PSB, vol. 1, Editura IBMBOR, București, 1979, Porunca VII, 37;2-4, Porunca VIII, 38;2, Porunca IX, 39;12, p. 255-258). Ca atare, “Nu vă temeți de diavol, că el n-are putere împotriva voastră. El vine la toți robii lui Dumnezeu, ca să-i ispitească; toți câți sunt plini în credință i se împotrivesc cu tărie și diavolul pleacă de la ei, că n-are loc unde să intre; atunci se duce la cei deșerți și, având loc, intră în ei, face cu ei ce vrea și ajung robii lui” (Ibidem, Porunca XII, 47(4); 6, 48(5); 4, p. 264-265).
