joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocalePercheziții în județul Satu Mare

Percheziții în județul Satu Mare

Miercuri, 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat 10 percheziții domiciliare și au pus în executare 8 mandate de aducere, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Astfel, polițiștii de investigații criminale au desfășurat o acțiune cu efective mărite, având sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Satu Mare, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al specialiștilor criminaliști.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, probe constând în 8 telefoane mobile, 40 de cartele SIM tip prepay, 2 laptopuri, stick-uri de memorie, carduri bancare, ștampile conținând datele mai multor societăți comerciale, contracte de credit, două pistoale neletale, din categoria celor care nu se supun autorizării, precum și 9 grame de materie vegetală, de culoare olive, care poate fi asimilată drogurilor.

În cauză, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore față de o femeie de 25 de ani și un bărbat de 38 de ani, ambii din Satu Mare, precum și față de un bărbat, de 40 de ani, domiciliat în județul Maramureș, urmând ca persoanele să fie prezentate judecătorului de drepturi și libertăți, în vederea luării măsurilor preventive care se impun.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, precum și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Sursa: IPJ SM

Foto: Arhivă

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente