vineri, octombrie 11, 2024
AcasăEconomico-socialSocialPercheziții la contrabandiștii de țigări

Percheziții la contrabandiștii de țigări

Începând cu primele ore ale acestei dimineți, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă.

Persoanele vizate sunt bănuite că ar fi introdus ilegal în țară cantități de țigarete, care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, cauzând prejudiciu bugetului de stat.

Perchezițiile sunt efectuate în municipiul Baia Mare și în localități limitrofe.

Activitatea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și al polițiștilor Serviciului Criminalistic Maramureș.

În funcție de rezultatul verificărilor, se va dispune luarea măsurilor legale care se impun, privind comiterea infracțiunii de contrabandă.

Sursa: Poliția Română

Foto: Arhivă

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare