duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePersoane agresate la Valea Seacă și Pir

Persoane agresate la Valea Seacă și Pir

barbat_catuse_62265400

Ieri după amiază, polițiștii Secției Gherța Mică au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre faptul că pe raza localității Valea Seacă, județul Satu Mare, o persoană ar fi fost agresată.
Oamenii legii s-au deplasat de urgență la fața locului și au stabilit că pe fondul consumului de alcool între Grigore T. și Vasile S. a intervenit un conflict
spontan, în timpul căruia cel de-al doilea i-a aplicat primului lovituri la nivelul corpului și a membrelor inferioare.
Victima a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Joi, la orele 19.40, polițiștii Secției Tășnad au fost solicitați să intervină la un caz de lovire, care a avut loc pe raza localității Pir.
La fața locului s-a constatat că între Carol B. și un minor în vârstă de 17 ani, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri, a intervenit un conflict spontan în timpul căruia cei doi și-au aplicat lovituri reciproc, cu pumnii, la nivelul corpului.
Echipajul medical sosit la fața locului i-a acordat primele îngrijiri minorului, care a refuzat transportarea la unitatea medicală.
În ambele situații au fost întocmite dosare penale și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente