Persoanele care dețin terenuri extravilane amplasate în apropierea frontierei de stat nu le pot vinde decât cu avizul Ministerului Apărării Naționale, potrivit Legii nr. 17/2014, care a intrat în vigoare pe data de 11 aprilie 2014.
Astfel, potrivit art. 3 al Legii nr. 17/2014, „terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare”.
Totodată, potrivit Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 cu modificările și completările ulterioare, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară au obligația de a nota în cartea funciară a imobilelor situate în apropierea granițelor țării „imobil aflat sub incidența art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014”. Această modificare se face din oficiu și nu implică niciun cost din partea proprietarilor.
O.C.P.I. Satu Mare va trimite comunicări tuturor persoanelor care dețin terenurile vizate de Legea nr. 17/2014, dar și extrase de carte funciară pe care va exista mențiunea „imobil aflat sub incidența art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014”.